image
Sursa foto: DPA

Veste bună pentru turiști; Egiptul a deschis accesul în două piramide, pentru prima oară din 1965

Autorităţile egiptene au decis să permită accesul turistic în două piramide aflate la sud de Cairo, pentru prima oară din 1965 şi până în prezent. Cele două monumente deschise pentru turişti sunt piramida faraonului Sneferu, cunoscută drept "piramida înclinată" şi o piramidă satelit a acesteia din necropola Dahshur de pe Platoul Giza.

Ambele monumente au fost închise pentru lucrări de restaurare care, în prezent, au luat sfârșit, conform unui comunicat al Ministerului pentru Antichităţi, informează duminică DPA. Cele două piramide fac parte dintre monumentele aflate pe lista World Heritage a UNESCO, notează Agerpres.

DPADPA

„Piramida înclinată” are 101 metri înălţime şi reprezintă un exemplu unic al modului în care erau construite iniţial aceste monumente funebre. Această piramidă a fost construită de faraonul Sneferu, fondatorul celei de-a Patra Dinastii regale din Egiptul Antic, în perioada Vechiului Regat (2600 î.Hr.).

În această regiune arheologii au descoperit recent o serie de sarcofage din piatră, lemn şi lut în care se află mumii în stare foarte bună de conservare. Egiptul continuă prin deschiderea accesului public în aceste două piramide face parte din strategia de revitalizare a sectorului turistic. Autorităţile egipte şi-au consolidat considerabil comunicarea în legătură cu descoperirile arheologice, după ce ţara a fost adesea acuzată de neglijenţă şi lipsă de rigoare ştiinţifică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: