Prezentatoarea TV Tina Kandelaki a declarat pentru publicația rusească StarHit că artista, în stare de ebrietate, i-a făcut avansuri în timp ce erau la o petrecere privată și chiar a încercat să o sărute forțat, potrivit Mediafax.

Acuzația a venit la câteva zile după ce un model care a apărut în videoclipul "Teenage Dream", Josh Kloss, a făcut comentarii similare la adresa starului. Bărbatul a scris pe contul său de pe platforma de socializare online Instagram că Perry era rece cu el când erau și alții în preajmă, dar foarte caldă și prietenoasă când erau singuri. Mai mult, cântăreața l-a invitat la un club de striptease, dar el a refuzat. De asemenea, la o petrecere, artista ar fi tras de lenjeria modelului pentru a le arăta celor din jur părțile sale intime.

Reprezentanții lui Katy Perry nu au comentat acuzațiile deocamdată, scriu cei de la Fox News.

În vârstă de 34 de ani, Katy Perry, care s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite cântărețe în 2018 realizat de Forbes, este celebră pentru piese precum "Teenage Dream", "Firework", "California Gurls", "E.T.", "Hot N Cold" şi "I Kissed a Girl". Artista este logodita cu actorul britanic Orlando Bloom.