„Mare miză a acestor alegeri locale e dată de trendul pe care l-ar putea seta cu rezultat bun în primul rând al lui Andrei Năstase. El e candidatul care poate să reseteze jocul politic pentru parlamentarele din toamnă”, a spus Armand Goșu.

„Participarea la vot de peste 50 la sută ar putea să aducă niște surprize foarte mari. Va rămâne de văzut dacă un electorat care e aproape convins că alegerile vor fi fraudate va reacționa sau nu în momentul în care se va aduce probe că alegerile au fost fraudate”, susține Armand Goșu.

Potrivit analistului politic român guvernarea de la Chșinău ar trebui să ia în serios puterea electoratului.

„Eu mă uit la o poză mai mare la ceea ce se întâmplă în acest spațiu, alegerile din Armenia, Georgia și Moldova. Toate vin pe fondul unor societăți care au o politică abuzivă, regimuri autoritare care controlează justiția, care blochează practic orice schimbare în societate și răbufniri cum la Erevan, Tbilisi și mă gândesc cu groază că ar putea să urmeze ceva de genul acesta și la Chișinău”, a conchis Armand Goșu.