Breaking News

image
Sursa foto: wikipedia.org

Gheaţa din Antarctica se topeşte de şase ori mai repede decât în anii 1970; Consecințele ar putea fi catastrofale

Gheţarii din Antartica s-au topit într-un mod accelerat în ultimii 40 de ani din cauza unui aflux de apă caldă oceanică - o descoperire uimitoare care, spun cercetătorii, ar putea însemna ca nivelurile mării să crească mai repede decât se preconizează în viitoarele decenii, potrivit Washington Post.

Antarctica a pierdut 40 de miliarde de tone de gheaţă în ocean în fiecare an, între 1979 şi până în 1989. Această cifră a crescut la 252 de miliarde de tone pierdute pe an începând din 2009, potrivit unui studiu publicat luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Asta înseamnă că regiunea pierde de şase ori mai multă gheaţă decât acum patru decenii, un ritm fără precedent în epoca măsurătorilor moderne. Este nevoie de aproximativ 360 de miliarde de tone de gheaţă pentru a produce un milimetru de creştere a nivelului oceanelor la nivel global.

„Nu vreau să fiu alarmist”, a spus Eric Rignot, un om de ştiinţă pentru Universitatea din California, la Irvine şi NASA, care a condus cercetările. Dar a afirmat că problemele pe care cercetătorii le-au detectat în Antarctia de Est - teritoriul celei mai mari suprafeţe de gheaţă de pe planetă - trebuie analizate mai atent.

„Locurile în curs de schimbare în Antarctica nu se limitează doar la câteva. Par să fie mult mai extinse decât credeam. Asta, pentru mine, este motiv de îngrijorare", a mai spus Rignot.

Rezultatele acestei cercetări sunt cel mai recent semn că lumea ar putea să se confrunte cu consecinţe catastrofale, dacă schimbările climatice sunt ignorate.

Acest tip de creştere la nivelul mării ar avea ca rezultat inundarea comunităţilor insulare din întreaga lume, devastând habitatele faunei sălbatice şi ameninţând proviziile de apă pentru consum.

Nivelurile mării la nivel mondial au crescut deja de la şapte la opt centimetri din 1900, scrie News.ro.

Topirea întregii gheţi din Antarctica ar creşte cu 57,2 metri nivelul mării. Acest corp masiv de gheaţă pluteşte pe ocean, fiind alcătuit din gheţari parţial scufundaţi şi o suprafaţă groasă de gheaţă. Gheţarii şi continentul îngheţat ar acoperi state americane sau chiar ţări întregi.

Doar partea de vest a Antarcticii ar putea să genereze o creştere a nivelului mării cu 5,28 metri. Acum pierde 159 de miliarde de tone de gheaţă anual.

O altă concluzie şocantă a cercetătorilor este că şi partea de est a continentului îngheţat, care conţine cea mai multă gheaţă şi care ar produce, prin topire, o creştere a apelor cu 51,8 metri, a intrat într-un proces similar de reducere a suprafeţei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: