image
Sursa foto: AFP

„Vestele galbene": Peste o mie de manifestanţi la Paris; 60 de persoane au fost reţinute

Peste o mie de manifestanţi se aflau sâmbătă în jurul orei 11:00 pe străzile capitalei Franţei, pentru al cincilea weekend consecutiv de proteste, şi aproximativ 60 de persoane au fost arestate, a anunţat prefectura poliţiei din Paris, relatează AFP și Agerpres.

Este o "mobilizare mai slabă" şi, prin urmare, "o mobilizare a huliganilor mai slabă", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Johanna Primevert, pentru BFMTV, adăugând că "poliţia rămâne mobilizată".

Circa 60 de persoane au fost arestate, mult mai puţin faţă de cele 500 de arestări înregistrate la aceeaşi oră sâmbăta trecută, conform poliţiei.

Aproximativ 200 de protestatari, împărţiţi în grupuri mici, au ajuns pe Bulevardul Champs-Elysees la câteva minute după redeschiderea parţială a arterei de circulaţie de către poliţie. Manifestanţii au mărşăluit într-o atmosferă de calm, potrivit unui jurnalist AFP.

Ministerul de Interne francez a anunţat că aproximativ 69.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi sâmbătă în Franţa, cu o prezenţă mai mare în oraşele Toulouse, Bordeaux şi Saint-Etienne, relatează Reuters.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: