image
Sursa foto: Jurnal.md

Niciun fulg în noaptea dintre ani: Meteorologii promit temperaturi de primăvară și aer cald de Revelion

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) al Republicii Moldova a anunțat prognoza meteo valabilă pentru intervalul 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024. Iar cea mai importantă, dar și mai puțin înbucurătoare veste este că Revelionul va fi marcat de temperaturi mai mari decât cele specifice perioadei.

Meteorologii precizează că în următoarele patru zile, timpul va fi monoton, fără magia iernii. Cauza este vremea destul de caldă pe parcursul zilei, care se va resimți în intervalul de timp menționat.

Precipitații nu se așteaptă sub nici o formă. Și doar răzleț, în orele dimineții, se vor crea condiții de ceață slabă.

Vântul va sufla predominant din sud-vest slab la moderat.

Regimul termic se prevede a fi omogen tot intervalul cu minime noaptea ce vor oscila între 0..-5°C, iar ziua maximele între +6..+11°C.

Noutăţile partenerilor

comentarii: