„Aceste zvonuri legate de desfacerea blocului trebuie curmate. Blocul ACUM Platforma DA și PAS este un brand politic în care s-a investit foarte mult. El a fost fundamentat pe ideea de mișcare de rezistență ACUM în jurul căreia s-au cristalizat cele două partide și membri ai societății civile”, a menționat Octavian Țâcu la TVR Moldova.

„Noi suntem 6-7 oameni care venim din afara acestor două partide. Prin urmare, noi pledăm pentru un bloc unic consolidat și o acțiune unică pentru că avem și alegeri locale pe care trebuie să le abordăm cu seriozitate. Partenerii noștri externi pledează pentru integritatea blocului. Acest lucru ni-l cer chiar alegătorii față de care noi avem o responsabilitate”, a adăugat membrul blocului ACUM.