În fluxul călătorilor de la cursa Chișinău-Londra, polițiștiilor de frontieră le-au părut suspect datele din pașaportul unei cetățence a Greciei.

Din primele cercetări s-au observat o nesiguranță în declarații și diferențe de înfățișare a persoanei aflate la linia de control cu cea din fotografia aplicată în document. Astfel, polițiștii de frontieră au decis extinderea verificărilor asupra actului cu pricina și asupra persoanei, fiindu-i solicitate și alte documente deținute.

Totodată, aceasta a fost supusă cercetării la aparatul de recunoaștere facială, unde s-a demonstrat o coincidență de doar 5%.

La examinarea minuțioasă a pașaportului s-a stabilit că ștampila de intrare în Turcia era aplicată înainte de data emiterii actului în cauză, un alt semn ce a dat de bănuit angajaților de la frontieră. În rezultatul cercetărilor adiționale și discuțiilor purtate s-a constatat că pașaportul nu-i aparține, femeis de 38 de ani ar fi de fapt o cetățeancă a Iranului, iar din declarațiile sale s-a aflat că urma să achite pentru actul grecesc suma de 5000 de lire sterline.

Până la stabilirea tuturor circumstanțelor, cetățeanca Iranului a fost plasată la Centrul de plasament al Biroului Migrație și Azil al MAI. Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în ilegalitatea comisă și atragerea la răspundere acelor ce se fac vinovați de potențiale acțiuni ale migrației ilegale.