Râurile umflate de ploi au ieşit din matcă în nordul Italiei. Sute de voluntari ai protecţiei vicile s-au mobilizat în aşteptarea unor inundaţii cum nu au mai fost de 50 de ani. O linie de cale ferată, o autostradă şi mai multe drumuri au fost închise.

La Genova, o tornadă şi o ploaie torenţială au dat mult de lucru pompierilor în tot oraşul. Vijelia doborât arbori şi a smuls bucăţi din acoperişuri şi zidărie care au căzut pe maşini, scrie Digi 24.

Furtuna a fost puternică de-a lungul întregii coaste tireniene.

La Roma, unde vântul a făcut deja mari probleme, şcolile sunt închise astăzi.

Veneţia este inundată, după ce marea a depăşit cu un metru nivelul obişnuit. Dar acest inconvenient nu i-a oprit nici pe turişti şi nici pe alergătorii care au participat la Maratonul Veneţiei. Au parcurs ultimii kilometri prin apa rece. Pentru astăzi este aşteptată o nouă creştere a nivelului mării, de 40 de centimetri.

Şi în sudul Italiei valurile mari, ploile şi vântul au provocat probleme, iar arborii bătrâni au fost primele victime. Locuitorii au fost avertizaţi să nu iasă din case.