image
Sursa foto: Moldova.org

Negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2 vor avea loc la Roma pe 29 și 30 mai

O reuniune a negocierilor pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2 va avea loc la Roma pe 29 și 30 mai.

Negocierile vor fi prezidate de Franco Frattini, Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Italiei pentru reglementarea transnistreană.

Întâlnirea, denumită oficial „Conferința permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană în formatul 5+2 va reuni reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în cadrul negocierilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, precum și Uniunea Europeană și Statele Unite.

La întâlnirea în formatul 5+2 se va examina stadiul de implementare a celor șase înțelegeri semnate de părți în noiembrie 2017 și aprilie 2018, se va defini termene pentru implementarea priorităților restante din „pachetul din opt puncte" identificat de către părți, precum și se va stabili noile priorități pentru avansarea procesului de reglementare.

Miercuri, va fi organizată o conferință de presă privind rezultatele negocierilor în formatul 5+2 în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei, la 11:00 (ora Romei)/ 12:00 (ora Chișinăului).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: