Noua stație de la Taraclia va asigura lichidarea situațiilor de risc în cele 27 de localități din preajmă.

Construcţia din temelie a noii unităţi a fost posibilă grație eforturilor comune a IGSU, Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, dar și autorităților publice locale.

Autorităţile publice locale au contribuit cu 240.000 de lei, care au fost utilizaţi pentru achiziţionarea mobilierului necesar. Datorită proiectului realizat, peste 20 de salvatori şi pompieri, dar şi angajaţi ai Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare vor activa în condiţii adaptate la standarde Europene.

Stația dispune de birouri de lucru, boxe pentru autospecialele de intervenţie, dar şi un turn de instruire necesar pentru pregătirea şi antrenarea practică a salvatorilor. Unităţi similare deschise cu suportul forţelor armate a SUA au fost inaugurate la Căuşeni, Basarabeasca, Soroca, Edineţ şi Cahul.