image
Sursa foto: Getty Images

Neymar s-a antrenat cu zâmbetul pe buze, dar încă nu este apt 100%

Neymar şi naţionala Braziliei au efectuat ieri două şedinţe de pregătire pe terenul celor de la Tottenham Hotspur, din Londra, în vederea primului lor meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială din Rusia (14 iunie - 15 iulie), programat duminică, la Liverpool, cu Croaţia.

În afara lui Neymar, foarte surâzător, Philippe Coutinho, Gabriel Jesus, Thiago Silva şi Marquinhos au participat la aceste antrenamente care au durat peste o oră.

În cursul dimineţii, jucătorii brazilieni au efectuat exerciţii fizice şi de alergare, în timp ce şedinţa de după-amiază a fost consacrată exerciţiilor tactice, cu schimburi de mingi pe jumătate de teren.

Neymar nu a mai jucat fotbal din luna februarie, când şi-a rupt piciorul într-un meci cu Marseille. A urmat o operaţie şi o perioadă de recuperare în ţara natală. Starul brazilian a recunoscut că încă nu este apt 100% şi că "încă simte dureri".

Două noi şedinţe de pregătire sunt prevăzute miercuri.

Brazilia va evolua în Grupa E la Cupa Mondială, alături de Elveţia, Costa Rica şi Serbia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: