image
Sursa foto: Epoch Times

Ce spune Alexandru Slusari despre angajamentul anunțat de Ion Ceban

Ion Ceban a declarat că își va suspenda activitatea din Partidul Socialiștilor, dacă va deveni primar. Aceasta argumentare stupidă a fost aleasă de către Plahotniuc drept justificare de ce PD îl sprijină deschis pe omul lui Dodon, spune vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Aceeași explicație ridicolă va folosi mafiotul în discuții cu partenerii externi privind îndreptățirea votului mixt, care evident îl favorizează PSRM, în pofida faptului că acest partid-satelit al lui Plahotniuc se află în declin. Oligarhul, după sfidarea crasă și impertinentă a poziției Comisiei de la Veneția, încearcă să convingă europenii că socialiștii vor câștiga din primul tur foarte multe mandate, însă majoritatea din ei, după exemplu lui Ceban, nu sunt socialiști autentici și sunt plenar controlați din GBC. Deși, dacă ar fi rămas sistemul proporțional sau măcar ar fi fost introdus turul doi, PSRM cu imaginea tot mai știrbită, ar avea rezultatul sub 40 de locuri în Parlament”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

În context, Alexandru Slusari a venit cu un mesaj către partenerii de dezvoltare ai RM: „Stimați parteneri externi, analizați vă rog aceasta logică perversă și perfidă! Cel mai mare pericol pentru vectorul european reprezintă azi sub toate aspectele un individ obscur Vladimir Plahotniuc, omul, care cu „istoria lui de creditare” în orice țară europeană demult ar fi stat în pușcărie”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: