image
Sursa foto: Mold-Street.com

Răspunsul APP despre privatizările pe bani mărunți din acest an; Slusari: „PG are toate motivele să deschidă dosar penal”

Agenția Proprietății Publice a răspuns demersului înaintat de un grup de deputați ai blocului ACUM Platforma DA și PAS, privind privatizările făcute de la începutul acestui an, inclusiv a fostei Cantine a Guvernului și a unei părți din Casa Presei.

„Nu este răspuns la nicio întrebare. Nici măcar confirmarea faptului că aceste obiecte au fost privatizate. Urât de tot. Baldovici ar trebui să plece din funcția după așa scrisoare”, afirmă vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, cu referire la răspunsul semnat de directorul general al APP, Vladimir Baldovici.

În opinia deputaților ACUM, există suspiciuni rezonabile că bunurile respective au fost transmise intenționat în locațiune unor companii, create recent, în scopul micșorării artificiale a prețului de vânzare, înrucât schema privatizării obiectelor închiriate, conform legislației, diferă substanțial de modalitatea generală de privatizare. Nu e nevoie de concurs public și prețul bunurilor depinde în mare parte de cei, care intenționează să le cumpere.

„Procuratura Generală are toate motivele în baza investigației RISE și răspunsul Agenției, publicat de mine, să deschidă un dosar penal pe acest subiect. Dacă azi nu voi auzi despre autosesizarea Procuraturii, luni voi înainta un demers oficial în adresa instituției respective”, a menționat Slusari.

O investigație Rise Moldova a scos la iveală faptul că, la începutul acestui an, mai multe imobile din Chișinău care aparțineau statului au ajuns pe mâini private la prețuri mai mici decât cele de piață.

Printre ele – fosta cantină a Guvernului, o vilă cu statut de monument istoric și aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei. Pentru a putea cumpăra clădirile pe bani mărunți, proprietarii le-au luat inițial în arendă, iar câteva luni mai târziu au solicitat privatizarea lor.

răspuns APPrăspuns APP

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: