Potrivit unui martor ocular, copilul se întorcea de la școală, iar pe o trecere de pietoni a fost lovit de o mașină.

La fața locului a sosit un echipaj de poliție și o ambulanță, iar mama copilului a fost sunată și anunțată despre incident.

În scurt timp aceasta a ajuns la fața locului, iar băiețelul a zărit-o și a strigat cât a putut de tare: „Mami, eu sunt bine, nu am murit! Doar un pic de sânge curge din gură...”.

Potrivit ofițerului de presă al IGP, Mariana Bețivu, accidentul a avut loc la ora 12.50, la intersecția străzilor Bulgară-Alexandru cel Bun din Bălți. Copilul traversa strada neregulamentar la culoarea roșie a semaforului, moment în care a fost tamponat de o mașină de model Opel Zafira. În urma accidentului, copilul s-a ales cu o comoție cerebrală și contuzii ale țesuturilor moi.

Mihaela Petrov, ofițerul de presă al Spitalului Clinic Bălți, a declarat pentru Jurnal.md că băiatul de 7 ani este internat în secția de chirurgie a departamentului pediatrie a spitalului și se află în afara oricărui pericol.