Într-o decizie anunţată marţi, CEDO constată că autorităţile ruse au comis numeroase încălcări ale drepturilor omului în cazul lui Serghei Magniţki, care a murit într-o închisoare din Moscova la 16 noiembrie 2009.

Statul rus este învinuit de aplicarea de rele tratamente, neacordarea de îngrijiri medicale adecvate şi neefectuarea unei anchete complete asupra circumstanţelor producerii decesului lui Magniţki, relevă adevarul.ro.

Serghei Magniţki a fost arestat în 2008, după denunţarea unei scheme de evaziune fiscală în valoare de 130 de milioane de euro. Schema implica poliţişti, reprezentanţi ai Fiscului şi politicieni. Justiţia rusă a respins acuzaţiile sale. Ba dimpotrivă, în iulie 2013, l-a declarat vinovat cu titlu postum de evaziune fiscală la capătul unui proces boicotat de familia sa.

Acum CEDO solicită Rusiei să ofere despăgubiri în valoare de 34.000 de euro soţiei şi mamei lui Magniţki. Membră a Consiliul Europei din 1996, Rusia s-a conformat doar la aplicarea a 38% din deciziile anunţate de CEDO împotriva sa.