image
Sursa foto: Getty Images

Oficialii de la Barcelona au dat cărțile pe față: În ce condiții poate reveni Neymar pe Camp Nou

Posibila repatriere a lui Neymar la Barcelona este unul dintre cele mai discutate subiecte din presa sportivă din Spania. Jurnaliștii pun presiune atât pe cele două cluburi, cât și pe jucător pentru a afla dacă mutarea s-ar putea concretiza în viitorul apropiat. Momentan, oficialii catalani spun că nu se gândesc să-l readucă pe Neymar, din moment ce PSG nu l-a pus pe lista de transferuri pe brazilian.

"Crede cineva că dacă într-o zi va exista o posibilitate ca Neymar să ajungă înapoi la Barcelona, noi nu o vom lua în calcul? Neymar nu este disponibil, de vânzare, trebuie să respectăm celelalte echipe. Nu este frumos să vorbim despre jucătorii aflați sub contract", a declarat Pep Segura pentru La Vanguardia.

Potrivit surselor Marca, Neymar și conducerea clubului francez s-au înțeles pentru o eventuală despărțire, care s-ar putea realiza cu o singură condiție: PSG să-și recupereze banii plătiți pentru transfer, adică 222 de milioane de euro.

Neymar a fost integralist în amicalul de vineri, 16 noiembrie, dintre Brazilia și Uruguay, încheiat 1-0 pentru naționala lui Tite. După fluierul final, subiectul unei posibile reveniri la Barcelona a fost reaprins. La finalul amicalului dintre Brazilia și Uruguay, Neymar a fost din nou "bombardat" cu întrebarea referitoare la o posibilă revenire pe Camp Nou. Fostul catalan nu a oferit un răspuns concret, ci a preferat doar să zâmbească. Astfel, viitorul carierei sale continuă să rămână o enigmă.

Marca scrie că pentru ca transferul să se realizeze, totul ține de dorința lui Neymar. În vară, tatăl atacantului - Neymar Senior, care-i este și impresar, l-a propus pe fiul său la clubul catalan chiar vara trecută la Barcelona, dar și la Real Madrid, cei de la PSG nu s-au arătat dispuși să-l cedeze pe talentatul fotbalist.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: