image
Sursa foto: jurnal.md

Jurnalist: Maia Sandu și Andrei Năstase - politicieni dintr-un val nou de proeuropeni

Încă una despre alegerile parlamentare din Republica Moldova, alegeri care se întâmplă să fie duminică. Și sunt foarte importante. Păcat că în România interesul este slab spre deloc.

De data asta, despre opoziție. Cine sunt Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii blocului ACUM, cei care vor să vină la putere în Republica Moldova?

Vitalie Cojocari, jurnalist

Sunt considerați politicieni dintr-un val nou de proeuropeni. Cei doi nu au condus până acum niciun partid și au ajuns în politică în niște conjuncturi extrem de tulburi pentru societatea din Republica Moldova.

Andrei Năstase, fost procuror și avocat, a fost în fruntea protestelor față de Guvernul controlat de Plahotniuc. Protestele au izbucnit când populația sărăcită și cu valizele pregătite de emigrare a aflat șocată de furtul miliardului. Apropo, Guvernul Filip(controlat cum vă ziceam de Vlad Plahotniuc) a fost investit... noaptea, în timp ce protestatarii erau în piață.

Ulterior, în jurul lui Andrei Năstase s-a creat un partid: Partidul Platforma Demnitate și Adevăr. Andrei Năstase a participat la alegerile prezidențiale, dar s-a retras în favoarea Maiei Sandu. A participat apoi și la alegerile locale din Chișinău pentru funcția de primar.

A fost ținta unor atacuri de tip FakeNews, în care se vorbea că ar vrea să vândă Chișinăul arabilor. Andrei Năstase este acuzat de puterea de la Chișinău și de presa controlată de putere că are legături cu doi oameni de afaceri din Moldova care au fugit în Germania.

Este țesută o întreagă mitologie în jurul acestei legături. Dacă ar exista o justiție de încredere în Republica Moldova, am putea să înțelegem de ce sunt acuzați cei doi oameni de afaceri. Doar că ei sunt acum în Germania. Și este greu să bănuiești Germania că ar fi un refugiu confortabil, la fel cum e Costa Rica, Serbia, Madagascar. În această poveste cert este că oamenii de afaceri respectivi au plecat din Moldova și îl acuză pe Plahotniuc că a folosit justiția ca o bâtă împotriva lor.

În ciuda acestor acuzații, a FakeNews-ului și a faptului că sondajele îl dădeau pe locul 3, după candidatul lui Dodon și după candidatul lui Plahotniuc, Andrei Năstase a reușit să ajungă în turul doi a alegerilor locale din Chișinău. Ba mai mult, spre surprinderea tuturor, a câștigat alegerile.

Dar șocul mare urma. Mandatul său a fost respins de o instanță de judecată. Motivul s-ar putea să vi se pare bizar... Instanța a considerat campanie electorală ilegală live-urile de pe Facebook în care a îndemnat lumea să iasă la vot.

Deși a câștigat primăria Chișinău, în acest moment, primar este altcineva: un interimar controlat de Plahotniuc, spune Andrei Năstase.

Maia Sandu a fost angajată a Băncii Mondiale. A revenit în Moldova pentru postul de ministru al Educației pe vremea premierului Filat.

A reușit să atragă simpatia publică după ce a reușit să blocheze copiatul din timpul examenelor de BAC. A demarat și anumite reforme în învățământul din Republica Moldova.

A fost vocală în cazul furtului miliardului și a cerut pedepsirea vinovaților identificați de compania Kroll. De pildă, pe Ilan Șor, spune Maia Sandu. Un politician controversat, ajuns primar într-un orășel din centrul Republicii Moldova. Ilan Șor a fost implicat în diferite scheme de evaporare a miliardului din bănci și este controlat de Plahotniuc, acuză Maia Sandu și Andrei Năstase.

Apropo, cum a ajuns Șor primar în Orhei? Simplu, a fost votat, așa cum au fost votați și politicienii corupți pe mandate similare în România. De altfel, deși este condamnat în primă instanță, Șor nu se prezintă la judecată la a doua instanță pentru că... este și el în campanie electorală.

Șor și Plahotniuc au respins acuzațiile fostului ministru al Educației.

Acuzațiile care i se aduc Maiei Sandu, care între timp și-a făcut partid(PAS - Partidul Acțiune și Solidaritate) sunt, ca în cazul lui Andrei Năstase, țesute într-o urzeală de FakeNews. De la faptul că va aduce 30 de mii de sirieni în Moldova, până la implicare în furtul miliardului.

Maia Sandu i-a acuzat pe Plahotniuc și Dodon că au furat-o la alegerile prezidențiale, unde a acumulat 48%. Lidera PAS spune că rivalul său, Dodon, s-a bucurat de sprijinul voturilor transnistrenilor aduși cu autocarele și de FakeNews-ul rostogolit de Holdingul Media a lui Vlad Plahotniuc.

Cei doi politicieni din opoziție au anunțat de curând că au găsit mercur în cantități periculoase în sângele lor și acuză puterea că i-a otrăvit.

Maia Sandu și Andrei Năstase spun totuși că dacă duminică vor câștiga puterea în defavoarea lui Dodon și Plahotniuc, vor angaja Moldova într-un proces de luptă cu corupția și vor apropia Moldova de Uniunea Europeană, declanșând reformele cerute de Bruxelles, iar vinovații de furtul miliardului vor fi pedepsiți și banii recuperați.

Vitalie Cojocari

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: