image
Sursa foto: 10tv.md

Serafim Urechean despre înscăunarea lui Codreanu: „Bravo, băieţi! «Власть нужно брать»!

De ce să te antrenezi într-o cursă electorală şi să investeşti o groază de bani în alegeri corecte când, pur şi simplu, poţi fi numit ori şi, mai nou, te poţi numi singur într-o funcţie eligibilă? A demonstrat-o noul primar general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu. Acesta a semnat o dispoziţie prin care s-a numit în această funcţie la 10 iulie curent. Informaţia a fost făcută publică două săptămâni mai târziu, la 24 iulie, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chișinău, în timp ce poliţia forma un cordon strâns în faţa primarului ales ca, vezi Doamne, nu cumva acesta ori cineva dintre susţinătorii lui, veniţi să protesteze, să dea buzna în primărie.

Ruslan Codreanu a fost numit viceprimar în noiembrie 2017, printr-o dispoziţie semnată de Nistor Grozavu, care deţinea interimatul funcţiei de primar. Încă atunci liberalii au atras atenţia că Nistor Grozavu deţine din 2011 funcţia de viceprimar interimar. Prin urmare, nu putea un viceprimar interimar să ocupe interimatul funcţiei de primar şi să aibă aceleaşi drepturi ca un primar ales, numind un alt primar interimar şi un viceprimar (e vorba de Silvia Radu şi Ruslan Codreanu).

În campania electorală, Radu l-a numit pe Codreanu primar interimar al capitalei până la sfârşitul alegerilor pentru primăria Chişinău. Interimatul acestuia a expirat pe 29 iunie curent, când Comisia Electorală Centrală (CEC) a confirmat invalidarea alegerilor.

La 10 iulie, Codreanu s-a numit în funcţia de primar general interimar. Decizia a fost făcută publică de Ion Ceban, liderul socialiştilor, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău. Acesta a specificat că „în premieră, avem un primar interimar numit de el însuşi” şi că „din ridicole, lucrurile devin grave”.

„Băieţii, sunt bravo! Este un element de batjocură la adresa democraţiei. Noi nu am votat pentru aceasta la 27 august 1991. Evenimentele la care asistăm acum sunt… Doamne fereşte!”, a spus Serafim Urechean.

Liberalul Valeriu Munteanu consideră că numirea lui Codreanu reprezintă unul dintre cele mai grave abuzuri în materie de autonomie locală înregistrat în R. Moldova. Potrivit lui, Silvia Radu, care a fost numită ilegal de PD și a deținut un timp funcția de primar interimar al capitalei, l-a numit absolut ilegal pe Ruslan Codreanu primar interimar până la sfârșitul alegerilor pentru Primăria Chișinău.

„Acum Codreanu, făcând uz de acea dispoziție ilegală, a cărei rațiune temporală a expirat, se autointitulează primar interimar al capitalei. Această dispoziție de dimensiuni absurde demonstrează că utilizarea cuvântului dictatură la adresa actualei guvernări se umple tot mai mult de conținut factologic”, afirmă Munteanu.

„Ba, e legal!”

Imediat ce informaţia despre înscăunarea lui Codreanu a devenit publică, Direcţia juridică a primăriei a organizat o conferinţă de presă. Şeful Direcţiei, Valeriu Bogdan, a declarat că numirea lui Codrean a avut loc în limitele legii, şi anume conform articolului 34 din Legea privind administraţia publică locală: „Legea prevede că în cazul încetării înainte de termen a mandatului, a suspendării din funcţie ori a imposibilităţii primarului de a-şi exercita atribuţiile, interimatul este asigurat de către un viceprimar”.

La întrebarea de ce dispoziţia semnată la 10 iulie nu a fost adusă imediat la cunoştinţa opiniei publice, şeful Direcţiei relaţii cu publicul, Vadim Brânzaniuc, a declarat că din 29 iunie, când CEC a confirmat invalidarea alegerilor, primăria mun. Chişinău a intrat în incapacitate de a efectua plăţi financiare.

Decizia primarului interimar Silvia Radu prin care l-a numit pe Codreanu în această funcţie s-a epuizat. „Atunci a fost luată decizia în cadrul Primăriei de a emite această dispoziţie, care a fost adusă ulterior la cunoştinţa Trezoreriei, au fost făcute plăţi. Dispoziţia a fost trimisă şi la oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. În aceste condiţii, nu putem vorbi de secretizarea acestei decizii”, a opinat Brânzaniuc.

„E nevoie de consens!”

Ion Ştefăniţă, consilier municipal independent, a declarat că, la momentul actual, important este să se evite blocajele activităţii Primăriei municipiului Chişinău. „Dacă juristul primăriei a spus că totul este legal, nu voi da crezare interpretărilor de pe stânga ori de pe dreapta eşichierului politic. Sunt declaraţii făcute cu scopul de a acumula capital politic. Trebuie să ajungem la un consens dacă vrem să facem ordine în mun. Chişinău”, a spus Ştefaniţă.

Pe de altă părere, fostul primar al capitalei, Serafim Urechean, susține că „autonumirea în funcţie este o invenţie nouă pentru Republica Moldova şi în administraţia publică centrală şi locală”: „Băieţii, sunt bravo! «Власть нужно брать»! Este un element de batjocură la adresa democraţiei. Noi nu am votat pentru aceasta la 27 august 1991. Evenimentele la care asistăm acum sunt… Doamne fereşte!”.

Fostul primar consideră că în situaţia în care s-a pomenit primăria o soluţie ar fi numirea unui „manager de criză”, care, odată ajuns la primărie, ar începe să facă ordine. „Consiliul municipal, din păcate, nu a realizat nimic bun în ultimii ani. Confruntarea între primar şi consiliu a adus prejudicii foarte mari. Când eram eu primar, erau 26 de consilieri de stânga, 25 de dreapta, dar am colaborat cu ei. Acum trebuie găsit un manager de criză și să fie evitate experimentele. Să găseşti un profesionist care, dacă vine astăzi, să dea rezultate mâine”, a mai spus Urechean.

Cer Procuraturii Generale să examineze actul de samovolnicie

Liberalii s-au adresat cu o plângere la Procuratura Generală în care au solicitat examinarea autonumirii lui Codreanu în funcţia de primar general interimar. Vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a specificat: „Ruslan Codreanu, aflat ilegal și abuziv, în funcția de viceprimar al municipiului Chișinău, a semnat o dispoziție prin care s-a autointitulat primar general interimar al municipiului Chișinău”.

Liberalii au solicitat „instrumentarea unei cauze penale și tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități.

Noutăţile partenerilor

comentarii: