image
Sursa foto: jurnal.md

Studiu: Plățile informale din școli au crescut de două ori în ultimii ani

Circa 1 131 de milioane de lei reprezintă volumul plăților informale în școli în 2017, de două ori mai mult decât în 2015, constituind 17 la sută în raport cu bugetul alocat învățământului general de către stat. Cifrele au fost prezentate în cadrul unui studiu sociologic.

„Au devenit oare cadrele didactice și manageriale imune și intolerante față de fenomenele de corupție academică, de nerespectare a eticii și integrității academice? Se mai atestă încă în rândul părinților tendințe de a substitui propria participare la viața școlii prin efectuarea unor plăți, formale sau informale, legale sau la limita legalității, din propria inițiativă sau solicitate de școli? Răspunsurile la aceste întrebări ne-am dorit să le aflăm prin realizarea acestui studiu care, cu regret, ne arată că odată cu intrarea în vigoare a noilor acte normativ juridice, fenomenul plăților informale a trecut în zona gri.”, a declarat Anatol Gremalschi, autorul studiului, expert în politici educaționale, director de programe la Institutul de Politici Publice.

Totodată, studiul arată că comparativ cu anul 2015 când doar 6% dintre părinți refuzau să răspundă la întrebările privind achitarea sau neachitarea unor astfel de plăți, în anul 2018 această pondere a crescut până la circa 34%. Fiecare al treilea părinte se teme că neachitarea plăților cerute de școală va avea repercusiuni negative asupra propriului copil.

Potrivit studiului, circa jumătate dintre părinți afirmă că plățile din școli reprezintă pentru familiile lor o povară financiară. „Cealaltă jumătate declară că astfel de plăți sunt acceptabile pentru ei, unii părinți fiind gata să plătească și mai mult. Cel mai des, părinții plătesc informal din propria inițiativă (cca 25% din numărul de respondenți). În cazul părinților care nu plătesc din propria inițiativă, plățile informale sunt solicitate de către cadrele didactice, 12% dintre respondenți au afirmat acest lucru), de comitetele părinților, 17%, de directorii de școli 3%”.

Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel național cu o eroare de ±4% și sunt comparabile cu cele ale studiilor similare, efectuate în anii 2006 și 2012.

Studiul a fost realizat de către Institutul de Politici Publice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: