image
Sursa foto: privesc.eu

ACUM, raport cu neregulile de la alegeri; Andrei Năstase: „Frauda de proporții a influențat DECISIV rezultatul scrutinului”

Alegerile parlamentare din 24 februarie nu au fost nici libere, nici corecte. Frauda ar fi de asemenea proporții, încât a influențat decisiv rezultatele alegerilor. Este declarația blocului ACUM Platforma DA și PAS, care a prezentat astăzi un un raport cu neregulile care au avut loc în perioada preelectorală, electorală și în ziua scrutinului. Documentul, care conține informații despre aproximativ 1.500 de nereguli sesizate doar în ziua votării, va fi remis Curții Constituționale.

Potrivit ACUM, fraudarea a început în 2017, odată cu schimbarea legislației electorale de către PD și PSRM, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția.

„Acesta a fost primul pas care a viciat alegerile din 24 februarie 2019. Mai departe, modul în care au fost croite circumscripțiiile uninominale, hărțuirea fără precedent a opoziției, cazul Open Dialog, când instituțiile statului au fost implicate în hărțuirea și defăimarea opoziției. Mai departe, vorbim despre modificarea regulilor jocului în timpul jocului - inițierea și organizarea acestui referendum neclar, confuz. Vorbim și despre modificarea pe ultima sută de metri a legislației astfel încât să se permită agitația în cursul zilei alegerilor și a zilei premergătoare a alegerilor”, a declarat juristul PAS, Sergiu Litvinenco, candidat ACUM pe circumscripția națională.

Multe nereguli vizează utilizarea resurselor administrative, implicarea funcționarilor de stat în promovarea candidaților guvernării, pomenile electorale etc. „Partidele care sunt la guvernare au folosit bani pe de o parte netransparent, pe de altă parte, bani pe care nu i-au declarat la Comisia Electorală Centrală. Organele electorale, CEC, instanțele judecătorești, au dat dovadă de lipsă de imparțialitate. (...) În plus, au fost oameni aduși oraganizat, care au fost plătiți și care au recunoscut acest lucru. În rapotrul nostru avem în jur de 1.500 de incidente doar în ziua votului. O mare problemă a fost schimbarea domiciliilor sau a reședinței fie în buletinele de identitate, fie în fișele de însoțire. O altă chestiune care nu a fost semnalată nici de către observatori - este vorba de lipsa transparenței în ceea ce privește prezentarea datelor cu privire la rezultatele alegerilor. Avem deja a doua săptămână de la finalizarea alegerilor, dar noi nu avem datele cu privire la rezultatele votării pe secții de votare”, a precizat juristul.

La rândul său, copreședintele blocului ACUM, Andrei Năstase, a declarat că fără fraudă, fără falsificarea masivă a scrutinului, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor nu ar fi ajuns în Parlament.

„Frauda de la recentele alegeri parlamentare este de magnitudinea fraudării puse la cale de comuniști, în 1946, când au preluat puterea în România și în alte state ocupate cu forța tancului. Acum tancurile lui Plahotniuc, Dodon, Șor s-au preschimbat în minciună, manipulare, șantajarea bugetarilor cu destituirea și alungarea în stradă dacă nu votează penalii! Acest moment sinistru va face parte din programa școlară pentru istoria țării noastre. (...) Am inițiat acest proces public al fraudei și-l vom duce la capăt, iar cei vinovați vor răspunde! În această ordine de idei, nu așteptăm nimic de la instituțiile captive ale uzurpatorilor. A cere lui Plahotniuc și regimului său să investigheze fraudele electorale fără precedent e ca și cum le-am cere să-și investigheze propriul furt al miliardului, sau cum ei înșiși ar veni cu asemenea inițiative găunoase. Le vom duce singuri la bun sfârșit prin susținerea oamenilor, prin implicarea decisivă a instituțiilor investigative și de drept ale partenerilor noștri de dezvoltare, cărora le vom solicita, de această dată în calitate de aleși și reprezentanți ai poporului să identifice și să sechestreze bunurile tâlhărite de Plahotniuc și gruparea sa”, a spus Andrei Năstase.

În cadrul conferinței de presă, liderul Platformei Demnitate și Adevăr a dat citire unei declarații pe care o publicăm integral mai jos:

Dragi prieteni,

Pe parcursul ultimilor ani, dar mai cu seamă, în perioadele electorale, în campania scrutinului și în mod special în ziua acestuia, Moldova a fost sub asediu, instituțiile obligate să vegheze la buna desfășurare a alegerilor au predat statul organizațiilor mafiote și criminale care au înfăptuit nestingherite această fraudă masivă. Impunitatea a devenit politică oficială în Moldova.

Azi facem public dosarul fraudei de proporții săvârșite pe întreg teritoriul Țării de trinomul penal Plahotniuc-Dodon-Shor și probăm că aceste alegeri nu au fost nici libere, nici corecte.

Iar această tristă realitate este confirmată de puținele excepții oferite de lumea liberă din Diasporă, din Chișinău și din suburbiile sale deșteptate! Rezultatele obținute aici denotă faptul că în condiții de normalitate acesta ar fi fost rezultatul la scara întregii țări. În condițiile unui stat liber de mafie, cu instituții de drept si de reglementare libere și consolidate, dezmățul produs la comanda personală a numitului Plahotniuc Vladimir cu utilizarea resurselor administrative, cu coruperea alegătorilor, cu persecutarea acestora, cu transportarea oamenilor dintr-o localitate în alta, în mod flagrant și sfidător a celor din Transnistria, pe bani murdari oferiți sfidător în văzul întregii lumi, ar fi fost curmat din fașă.

Frauda de la recentele alegeri parlamentare este de magnitudinea fraudării puse la cale de comuniști, în 1946, când au preluat puterea în România și în alte state ocupate cu forța tancului. Acum tancurile lui Plahotniuc, Dodon, Șor s-au preschimbat în minciună, manipulare, șantajarea bugetarilor cu destituirea și alungarea în stradă dacă nu votează penalii! Acest moment sinistru va face parte din programa școlară pentru istoria țării noastre.

Dictaturile au nevoie de validare publică, au nevoie de un vot, indiferent cât de viciat este, dar au nevoie de vot! Frauda este evidentă, pe față, măsurabilă și a influențat decisiv rezultatul alegerilor. Există o matematică electorală!

Anulați votul din circumscripțiile dedicate Transnistriei lui Plahotniuc și Șor, pentru că fără corupere, fără organizarea acelor transporturi, pe cei din Transnistria nu i-ar fi interesat votul! Dublați numărul de voturi din Diaspora și eliminati noua regula a votului mixt!

Veti vedea ca Blocul Acum a câștigat detașat aceste alegeri! Totul a fost premeditat încă din 2017! Fără putință de tăgadă!

Fără fraudă, fără falsificarea masivă și obraznică a scrutinului, Plahotniuc și Șor nu intrau în parlament. Prin fraudă și falsificare, cu complicitatea tacită umilă a lui Dodon și a anturajului său, Plahotniuc și-a adus complicele la furt și spălare de miliarde în parlament. Șor, în loc să stea alături de Plahotniuc și alții în închisoare pentru crimele săvârșite împotriva poporului nostru, vor încerca să reprezinte statul și cetățenii săi în relațiile cu lumea civilizată.

Acești indivizi sunt ca niște siamezi, au nevoie unul de altul și de aflare la putere pentru a tâlhări în continuare poporul Moldovei, de aici și efortul uriaș pentru realizarea operei murdare cu furtul inadmisibil al voturilor oamenilor în scrutinul din 24 februarie 2019.

Acest scrutin a arătat fără nicio îndoială că între cei trei a fost stabilit un blat, o înțelegere de cartel infracțional, punând în aplicare un mecanism penal de terorizare și cumpărare a voturilor. În preajma secțiilor de votare, ca într-un dans perfid al hienelor, reprezentanții trinomului nici măcar nu mimau că ar fi entități diferite, totul era dirijat dintr-un singur centru de comandă, de la nivelul instituțiilor capturate ale statului. Ceea ce poate unor străini le este complicat să observe, nouă nu, pentru că pe noi ne afectează direct, nouă ne distruge viitorul, viitorul țării și al copiilor noștri. Pornind de aici putem afirma cu toată convingerea că legitimitatea electorală a lui Plahotniuc și a grupării sale penale a rămas în continuare aceeași, adică egală cu zero.

Acest regim coordonat de Planotniuc și-a inventat o formulă prin care să-și legitimeze dictatura sinistră - frauda și falsificarea masivă a votului din 24 februarie! Acest regim, creatorul unor personaje ca Dodon sau Șor, trebuie demontat bucată cu bucată și supus judecății publice. Și acest lucru este posibil doar dacă vom ști să rezistăm, să nu cădem în ispită, să strângem rândurile și să întărim legământul nostru cu Oamenii și încrederea reciprocă. Să fim în continuare o alternativă reală actualului regim hibrid, gata în orice moment să-i aplicăm lovitura de grație, și nu o piesă compromisă din puzzle-ul lui Plahotniuc. Pentru că cetățenii noștri ne-au mandatat cu o maximă încredere în mod liber, conștient și responsabil, spre deosebire de oponenții care nu au renunțat la prostul obicei de a fura până și voturile oamenilor.

Oameni deșteptați ai țării, e nevoie mai mult ca niciodată de implicarea voastră, de reacția voastră la orice tentativă de distrugere a acestei alternative venită din interiorul sau exteriorul ei.

Plahotniuc își dorește alianțe politice de orice culoare pentru a păstra Moldova într-o zonă periculoasă, propice corupției, criminalității organizate, într-un climat permanent instabil asupra căruia planează de prea mulți ani pericolul federalizării și transnistrizării Moldovei, într-o zonă gri, fără niciun fel de referință socială, economică sau politică.

Noi, cei din ACUM, ne dorim o țară liberă și prosperă, democratică și civilizată. ACUM, având mandatul ferm al oamenilor liberi, cinstiți, drepți și curajoși ai Moldovei vom face ceea ce este de făcut - DREPTATE.

Am inițiat acest proces public al fraudei și-l vom duce la capăt, iar cei vinovați vor răspunde! În această ordine de idei, nu așteptăm nimic de la instituțiile captive ale uzurpatorilor. A cere lui Plahotniuc și regimului său să investigheze fraudele electorale fără precedent, e ca și cum le-am cere să-și investigheze propriul furt al miliardului, sau cum ei înșiși ar veni cu asemenea inițiative găunoase. Le vom duce singuri la bun sfârșit prin susținerea oamenilor, prin implicarea decisivă a instituțiilor investigative și de drept ale partenerilor noștri de dezvoltare, cărora le vom solicita, de această dată în calitate de aleși și reprezentanți ai poporului să identifice și să sechestreze bunurile tâlhărite de Plahotniuc și gruparea sa!

Apoi, vom continua cu toate celelalte lucruri, deloc puține care au generat catastrofa socială și economică din Moldova. Cele 7 legi promise în campania electorală sunt esențiale și le vom promova pe toate căile posibile!

Vom iniția procedurile de Declarare oficială a caracterului capturat al statului, a instituțiilor de reglementare și de drept. Pornind de aici vom propune elaborarea și adoptarea cadrului normativ privind reformarea instituțiilor capturate și demiterea conducerii CNA, BNM, ANI, precum și a membrilor Curții Constituționale, ANRE și CCA desemnați contrar legii, pe principii clientelare și oligarhice. Un capitol prioritar, aparte îl constituie demisia actualului Procuror General.

Avem urgentă nevoie de comisii parlamentare de anchetă privind investigarea furtului miliardului, de investigare a modului de implementare a legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală în contextul spălării și legalizării miliardelor furate de la oameni.

Vom demara noi demersuri interne și externe pentru obligarea Băncii Naționale la publicarea întregului raport Kroll 2, precum și privind investigarea internațională a fraudei bancare și a spălătoriei de zeci de miliarde de dolari, marele beneficiar al carora este uzurpatorul PUTERII de stat, Plahotniuc

Nu va lipsi din agenda noastră anularea prevederilor din legea cetățeniei, care permite dobândirea cetățeniei contra cost, cu obligarea Guvernului de a publica toată informația privind lista persoanelor, care pănâ în prezent au primit cetățenia în baza așa ziselor investiții.

De asemenea, pentru a preveni eventuale fraude electorale și pentru a reveni la o procedură electorală acceptabilă, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, vom iniția Modificări la Codul electoral care ar prevedea:

a) revenirea la sistemul proporțional;

b) votarea cetățenilor din Diaspora cu buletinele de identitate și pașapoartele cu termenul de valabilitate expirate;

c) interzicerea agitației electorale în ziua alegerilor;

d) asigurarea accesului egal al tuturor concurenților electorali la mass-media în perioada electorală

Pentru toate acestea e nevoie de voință politică. Blocul electoral ACUM Platforma DA și PAS are această voință politică și încurajează pe toți cei ce au obținut mandat de la oameni să facă la fel.”

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: