„Curtea Constituțională din nou a luat decizia de a transmite speakerului parlamentului și/sau premierului dreptul de a semna câteva legi, după ce eu am refuzat să semnez un pachet de legi antipopulare, adoptate de către majoritatea parlamentară care pleacă”, a comentat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

În postare, Dodon explică încă o dată de ce a anulat legile cu pricina.

„Noul Cod al audiovizualului, care presupune cenzura presei, în pofida prevederilor Constituției; legea privind vânzarea terenului fostului Stadion Republican pentru Ambasada SUA; legea privind redenumirea sărbătorii de 9 Mai în „Ziua Europei”; două legi cu privire la subordonarea Inspectoratul General de Carabineri Premierului, fapt ce subminează funcțiile constituționale ale Președintelui în calitatea sa de Comandant Suprem al Forțelor Armate”, spune șeful statului.

„Eu nu voi ceda în niciuna din aceste chestiuni și sunt sigur că poporul Moldovei mă va susține în acest caz. După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi anulate. Va fi formată și o nouă componență a Curții Constituționale”, prezice Dodon.

Precizăm că Igor Dodon a fost suspendat din funcție, pentru a cincea oară. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată astăzi de către Curtea Constituțională, după ce șeful statului a refuzat să promulge mai multe legi.

Curtea a constatat „circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova”. Astfel, Dodon va fi suspendat din funcție câteva minute, timp în care premierul Pavel Filip sau speakerul Adrian Candu vor promulga legile cu pricina.