image
Sursa foto: politia.md

Membrii unui grup criminal, căutați de Poliție

Inspectoratul General al Poliţiei solicită ajutorul oamenilor pentru localizarea şi reţinerea a doi bărbați de 33 și 38 de ani. Bărbații sunt membrii unui grup criminal organizat, învinuiţi de comiterea mai multor activități criminale.

Ținta suspecților era administratorul unei companii de transport internaţional de călători, manifestate prin activități de șantaj asupra acestuia, distrugerea prin incendiere și deteriorare a autocarelor, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în alte state precum Federația Rusă și Republica Cehă.

Scopul acțiunilor era de a determina agentul economic, de a renunţa de la activitatea prestată, pe o rută internaţională.

La 25 aprilie 2019, ofițerii de investigaţii au reţinut doi dintre organizatorii grupului criminal împreună cu alţi complici.

La 27 aprilie, în urma examinării demersului privind aplicarea măsurii de reprimare-arest preventiv pe un termen de 30 zile, vis-a-vis de persoanele nominalizate, judecătorul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, a respins demersul înaintat, stabilindu-le măsura de reprimare preventive, liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 30 zile, stabilindu-le un şir de obligaţii.

Ulterior învinuiţii au încălcat obligaţiile stabilite de instanţă, și au fugit într-o direcţie necunoscută.

În acest context, Poliţia solicită ajutorul cetăţenilor în vederea stabilirii locului aflării suspecților.

Dacă dețineți informații despre locul aflării celor doi suspecți, sunați imediat la numerele de telefon: 069999457, 022-577-153, 078710293.

politia.mdpolitia.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: