image
Sursa foto: jurnal.md

Șapte concluzii la trei ani de la încarcerarea lui Vlad Filat

Astăzi se împlinesc trei ani de la încarcerarea ex-premierului Vlad Filat, pe atunci lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La distanţa acestor trei ani, evenimentele de atunci apar în cu totul altă lumină şi se impun câteva concluzii importante.

1. Încarcerarea lui Vlad Filat nu a avut nimic în comun cu furtul miliardului, chiar dacă atunci s-a încercat să se promoveze subtil această idee. Astăzi, pentru tot mai multă lume este clar că dosarul Filat a fost folosit pe post de paratrăsnet, pentru a detensiona situaţia legată de furtul miliardului. Însă acesta a fost doar un moment de respiro, pentru că la moment problema miliardului este la fel de mare ca şi acum trei ani.

2. Vlad Filat a fost înfrânt în cadrul unui mare război politic. El a suferit înfrângere în special din două motive: 1) adversarul său a folosit metode care depăşesc limitele luptei politice şi aceasta i-a asigurat un evident avantaj; 2) echipa lui Vlad Filat s-a dovedit a fi mult mai vulnerabilă decât se credea şi nu a avut capacitatea să se consolideze în jurul liderului său. În rezultat, după căderea liderului, a căzut şi echipa.

3. Vlad Filat a fost „înlăturat” pentru că, atâta timp cât el era în politică, în Moldova era un fel de lume politică bipolară, un echilibru oarecare. Iar adversarul său avea nevoie de toată puterea şi, cât timp Vlad Filat era în politică, el nu putea să-şi realizeze acest obiectiv.

4. Vlad Filat a fost „lucrat pe la spate”. În momentul reţinerii sale, dar şi ulterior, mulţi se întrebau: De ce nu reacţionează europenii, exact aşa cum au făcut în cazul Iuliei Timoşenko? Mai târziu s-a aflat că un politician din Moldova, „crescut” de Vlad Filat şi care tot datorită lui Vlad Filat a obţinut trecere la europeni, timp de aproape un an s-a ocupat cu „formarea unei anume opinii a europenilor despre Vlad Filat”, inclusiv reuşind să-i convingă că el este, dacă nu autorul, atunci cel puţin co-autorul furtului miliardului.

5. Vlad Filat a avut prea mare încredere în co-echiperii săi şi în partenerii săi politici. Până în ultima zi de libertate, lui nu-i venea să creadă că aceştia sunt în stare să-i facă ceea ce i-au făcut ulterior (astăzi, sunt mai multe dovezi că, cu ceva timp înainte de încarcerarea sa, fostul Premier ştia ce i pregăteşte, dar pur şi simplu nu-i venea să creadă că se poate ajunge până aici).

6. Cu toate păcatele pe care le-a avut ca Premier şi ca lider de partid, Vlad Filat a fost, totuşi, un romantic, care a crezut sincer că într-o bună zi Moldova poate deveni parte a Uniunii Europene. Pentru ca acest vis să devină realitate (spun cei din fostul său anturaj), el a făcut tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate în 2013 (pentru că în faţă era semnarea Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liberalizare a Vizelor), iar aceasta a fost greşeala sa fatală. Pentru că anume atunci el de facto a dat ţara pe mâna adversarilor săi politici, care, acaparând tot mai multă putere, în final l-au încarcerat.

7. Vlad Filat nu este un sfânt şi a făcut o mulţime de greşeli, iar cea mai mare greşeală a sa a fost că, având atâta putere cât nu avuse nici un lider de factură democratică până la el, nu a folosit-o pentru a rupe ţara pentru totdeauna din mrejele trecutului. Mai mult ca atât, momentele sale de ezitare şi de slăbiciune, au permis revanşa forţelor care dintotdeauna au fost tentate să ţină în captivitate statul Republica Moldova.

Acestea sunt doar câteva gânduri care numaidecât trebuiau spuse. Măcar din simplul motiv ca cetăţenii să cunoască situaţia din mai multe puncte de vedere. Iar un prilej mai bun de a le spune decât împlinirea a trei ani de la încarcerarea lui Vlad Filat nu cred că putea fi.

Dumitru Spătaru, Tribuna.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: