„Urmăresc evoluțiile din Moldova cu îngrijorare. Schimbarea regulilor în timpul jocului doar pentru că unui partid nu-i place rezultatul unui acord nu reflectă angajamentul față de democrație pe care ne așteptăm să îl vedem într-un stat participant la OSCE. Apreciez formarea unei coaliții democratice legitime și aștept cu nerăbdare să sprijin aspirațiile euro-atlantice ale poporului moldovenesc”, se spune în declarația înaltului oficial.

În comunicatul emis de Comisia Helsinki se mai notează că în urma alegerilor parlamentare din februarie în RM, mandatele s-au împărțit aproape egal între trei partide și că, potrivit Constituției, un nou parlament are timp maximum trei luni de la alegerea sa pentru a forma un guvern.

„Alegerile au fost validate pe 9 martie. În ultimele trei luni, părțile au negociat fără succes formarea unui guvern de coaliție. La 8 iunie, în urma negocierilor din ultimul moment, a fost anunțat un acord între PSRM și ACUM. Cu toate acestea, acordul a fost imediat contestat de Partidul Democrat, iar noua coaliție a fost declarată ilegală de către Curtea Constituțională a Moldovei pe motiv că negocierile au depășit termenul de trei luni. Majoritatea moldovenilor au considerat că termenul limită a fost 9 iunie. Curtea Constituțională a susținut că trei luni înseamnă 90 de zile, ceea ce înseamnă termenul limită de 7 iunie. Decizia instanței este în prezent examinată de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei și de Comisia de la Veneția”, se mai spune în comunicatul Comisiei Helsinki.