image
Sursa foto: privesc.eu

Presa internațională: Moldovenii denunță dictatura, în timp ce instanțele anulează alegerile din Chișinău

Moldovenii au ieșit în stradă după ce Andrei Năstase nu a putut accede în funcția de primar al Chișinăului, ca urmare a deciziilor judecătorești care au adâncit temerile occidentale privind democrația și statul de drept în cea mai săracă țară din Europa, scrie într-un articol din The Irish Times.

Victoria lui Andrei Năstase din 3 iunie a fost anulată în urma unor acuzații de nereguli, care au fost susținute de judecătorii pe care criticii îi consideră controlați de elita politică din Republica Moldova.

Mii de oameni au protestat în ultimele zile să-l sprijine pe Andrei Năstase și să denunțe o împărțire a puterii între șeful partidului de guvernământ, Vlad Plahotniuc, și președintele țării, Igor Dodon.

Președintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, declară că dorește ca Moldova să adere la UE, în timp ce Igor Dodon sprijină relațiile mai strânse cu Rusia, dar ambii au permis ca în țară să se dea mită și să se dezvolte nepotismul. Asta în timp ce cetățenii luptă pentru un salariu mediu de 300 de euro la ei în țară, sau mulți pleacă la muncă în străinătate.

Sute de oameni s-au adunat marți la Chișinău, în fața primăriei, scandând "Rușine!" Și "Jos cu mafia!"

„Continuarea protestului nostru”

„Continuăm protestul nostru ... deoarece primăria aparține cetățenilor. Nu este a lui Plahotniuc și nu va fi niciodată”, a declarat Andrei Năstase, alături de aliatul său, Maia Sandu.

„De astăzi suntem oficial într-o dictatură”, a declarat Maia Sandu, denunțând luni decizia instanței supreme.

„Aceasta este prima zi a rezistenței noastre ... Dacă până acum obiectivul nostru era să recunoaștem rezultatele alegerilor, acum avem un alt scop foarte important - să scăpăm de această dictatură”.

Curtea Supremă de Justiție a constatat că atât Andrei Nastase, cât și oponentul său, socialistul Ion Ceban în ziua alegerilor au făcut agitație electorală pe internet, deși ei susțin că au făcut doar îndemnuri de a ieși oamenii la vot.

Protestatarii cred că judecătorii au fost influențați de politicienii de la conducere care nu doresc ca Andrei Năstase să fie primarul Chișinăului în timpul alegerilor parlamentare din această toamnă, când Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu se vor confrunta cu socialiștii și Partidul Democrat.

Cazul invalidării alegerilor din Chișinău a atras atenția asupra modului în care este guvernată această țară care a pierdut 1 miliard de dolari într-o fraudă masivă din 2014.

„Interferențe politice”

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a spus luni premierului moldovean Pavel Filip la Washington că "alegerile libere și corecte reprezintă o amprentă a unui guvern democratic și trebuie să reflecte voința cetățenilor țării fără intervenție politică".

„Extrem de dezamăgit”

Între timp, Peter Michalko, reprezentantul UE la Chișinău, a declarat că a fost "extrem de dezamăgit de decizia" instanței.

„Voința oamenilor exprimată în alegeri libere și corecte, valorile democratice, principiile statului de drept pentru respectarea cărora Republica Moldova s-a angajat în relațiile cu UE, nu au fost respectate”, a adăugat el.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: