image
Sursa foto: jurnal.md

Dezvrăjirea oraşului blestemat sau dacă mai poate fi salvat Chişinăul

Alegerile locale vin în Moldova ca prima ninsoare în Chişinău: chiar dacă ninge abia în ianuarie (uneori – abia în februarie), întotdeauna e pe neașteptate, întotdeauna e catastrofă, rezolvată în regim alert (şi cel mai adesea ineficient). Voiam să vă spun, în context, un studiu de caz, absolut recent. Un moldovean, care are şi cetățenie europeană, a fost rugat de primarul unui oraș occidental să facă parte din echipa lui de consilieri la alegerile locale… care vor avea loc în martie 2020. Invitația primarului-candidat a venit în septembrie 2019. În octombrie, echipa e deja formată, iar programul va ține cont, pesemne, şi de competențele echipei.

Este aici şi o abordare profesionistă (inclusiv în ceea ce priveşte selecția coechipierilor în funcție de competențe), dar și un respect față de viitorii alegători (și, da, față de cetățenii care vor beneficia de serviciile primăriei). Acum, când mă gândesc cum a demarat campania pentru localele noastre, cum s-au improvizat în pripă echipele şi cum au fost scoşi din mânecă, în ultima clipă, candidații, ce şanse ar avea capitala Moldovei postsovietice, dar şi celelalte localități ale „neutralității” noastre suspendate atemporal între Est și Vest, să nu rămână așa cum sunt?

Strict pragmatic, eu nu ştiu dacă Chişinăul (dar și alte, multe, oraşe şi sate basarabene) mai poate fi salvat. Peticirea lui ocazională nu-l mai poate schimba spre bine. Au contribuit, bineînţeles, la blestemul acesta, nu doar timpurile revoluţionare şi interminabila tranziţie (alte oraşe, din alte țări, bineînțeles, în contexte similare, au prosperat), ci şi toţi guvernanţii. Cel mai mult i-au dăunat cei care i-au refuzat un statut autonom, cu posibilitatea de dezvoltare pe cont propriu. Guvernanții de adineaori i-au perpetuat statutul dintotdeauna, făcându-l dependent de capriciile „Centrului”.

În plus – inclusiv „datorită” păcatelor unor conducători ai urbei şi ai serviciilor ei –, edilii oraşului au fost întotdeauna şantajabili. Multe proiecte s-au împotmolit în sistemul de comisioane şi au deraiat pe minele cu efect întârziat ale mituitorilor (şi miţuiţilor). Schimbarea lucrurilor necesită strategii şi (re)construcţii radicale. Inclusiv schimbări de sistem. Inclusiv, în cazul construcţiilor ilegale şi al terenurilor acordate ilegal,… cu ajutorul justiţiei (sic!).

Sistemul acesta, asigurându-şi acoperirea reciprocă şi perpetuarea practicilor nocive, cu oameni devotaţi (prin jurământ de afurisenie, da) sistemului şi veşnic speriaţi, se crede nemuritor. Propune-i acum cuiva un proiect revoluţionar ce ţine de parcări, fluidizare a transportului, construirea centurii de ocolire a oraşului, procurare de mijloace de transport public de bună calitate (deci scumpe) etc… şi omul va face tot posibilul... să nu accepte ideea. Pentru că orice proiect de acest gen te face vulnerabil în faţa „justiţiei”, care stă la pândă, deoarece la noi proiecte de această amploare nu pot fi implementate decât cu obţinerea unor beneficii personale. Aşa ni-i tradiţia. Lucrurile, consecutiv, trebuie schimbate radical, de la echipă şi viziune, la atitudine şi legislaţie. Cu condiţia că vine să administreze oraşul o echipă credibilă şi cu altă viziune, apelând şi la practicile urbanistice occidentale.

În felul acesta privind lucrurile, dincolo de împărţirea în „stânga” populistă, prorusească şi nostalgică (PSRM, „Partidul Şor”, Partidul Nostru i proci) şi „dreapta” occidentală şi/ sau proromânească (ACUM, PLDM, PDM, PL, PPR, PUN, USB et alii), există şi o altă formă de diviziune. Pe de o parte, cârpacii. Aceştia au fost într-o formă sau alta la cârmele administrării şi nu au în minte niciun plan de schimbare radicală, plombând mereu găurile: Ceban, Chirtoacă, Codreanu, Cebotari (o altă ipostază a Silviei Radu). Pe de altă parte, demolatorii, cei care vor abordări neordinare, reforme radicale şi sistemice: Năstase, Ţurcanu, Ţâcu, Munteanu. Mai sunt şi dintre cei care vor să se afle în treabă, fie pentru a da semne că partidul lor există, fie pentru că li s-a sugerat să diversifice paleta candidaţilor şi să fărâmiţeze anumite segmente ale electoratului.

În acest sens, este limpede de ce Ivan Ceban nu ar trebui să fie ales: ideologul de serviciu al socialiştilor nu are nicio idee de salvare a orașului (iar multe scheme actuale funcționând cu blagoslovirea consiliului, unde socialiştii au cei mai mulți reprezentanți). Toate „promisiunile” lui sunt lucruri elementare pe care serviciile oraşului le vor executa oricine va fi ales. Până la un punct, acest fenomen este explicabil: el nu a cunoscut decât Chişinăul sovietic, uniform, plictisitor şi lipsit de imaginație. Pe când orașul, ca să fie salvat, are nevoie de modele europene, de la aspectul general la infrastructura modernă şi eficientă.

E nevoie de un primar cu personalitate, pentru care dezvoltarea orașului ar fi cauza vieții. Cine a urmărit atent cum funcționează mecanismele urbane în Occident (şi cum s-au schimbat la față în doar ultimii ani oraşele româneşti care au fost administrate inteligent) a putut să înțeleagă de ce ele nu sunt doar medii vitale agreabile, ci au şi personalitate: ele poartă pecetea administrației urbei şi, în cea mai evidentă parte, a primarului. Se referă, precizez, la toate localitățile, nu doar la oraşe, nu doar la capitale. Fiecare comunitate locală contribuie la stilul şi calitatea localității. A mecanismului de administrare și funcționare zilnică. Începând, bineînțeles, cu alegerea echipei de administrare. Şi acolo unde lucrurile nu merg, mecanismul e schimbat radical, inclusiv componența echipei. Iar la Chişinău avem o problemă. Sau, fără eufemisme: o catastrofă. În acest caz, echipa socialistă, care a avut cei mai mulți consilieri, nu mai poate fi creditată, dacă vrem să avansăm. Cu atât mai puțin, nu putem să acceptăm un primar din această echipă. Dacă vrem să avem un oraș de care să nu ne fie rușine.

În fine, dacă se va reuși alegerea unui primar şi a unei echipe cu viziuni urbanistice europene, ar fi binevenită consultarea şi colaborarea tuturor concurenților care au lansat idei şi proiecte interesante. Concurența ideilor nu trebuie încheiată odată cu finalizarea primului tur al scrutinului. Dimpotrivă, ar fi binevenite concursurile de proiecte de dezvoltare a orașului. Mai ales că proiecte interesante de dezvoltare urbană a Chişinăului au existat, inclusiv relativ recent. Doar că au fost ignorate din cauza unor ambiții politice (de fapt, partinice).

Mircea V. Ciobanu

Noutăţile partenerilor

comentarii: