Potrivit inforațiilor preliminare, aceştia ar fi extorcat şi primit de la conducătorii auto mijloace bănești ce nu li se cuvin pentru a nu întocmi  procese-verbale privind încălcarea Regulamentului circulației rutiere.

 Operațiunea de documentare a ilegalităților a durat circa 6 luni, în rezultatul căreia au fost inițiate mai multe cauze penale pentru corupere pasivă.

La moment Procuratura Anticorupție a finalizat și a expediat în instanța de judecată două cauze penale în privința comandantului de grupă și a unui agent de patrulare.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoare de la cinci la 10 ani cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În continuare se efectuează acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii implicării şi a altor persoane cu tangenţă la caz.