image
Sursa foto: jurnal.md

Cazul judecătorului Balan, discutat în platoul Jurnal TV: „Motive inventate pentru a scăpa de un magistrat vocal”

Decizia Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii privind propunerea eliberării din funcție a magistratului Gheorghe Balan se bazează pe motive inventate. Totul se întreprinde pentru a elimina un judecător incomod, care aduce critici la adresa sistemului, care a deranjat confortul celor de sus. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„Denaturat se informează publicul, precum că aș fi dat sfaturi de ordin juridic locuitorilor satului Puhăceni. De fapt, la 3 iulie 2016, în cadrul adunării generale a locuitorilor Puhăceni, de unde este soția mea, s-a format un grup de lucru, unde soția mea a fost aleasă în calitate de secretar. Grupul de lucru a fost creat pentru a investiga aceste fărădelegi, după cum au spus cetățenii, care au fost admise de la deschiderea carierei de nisip, nu a fost consultată populația”, a menționat Gheorghe Balan.

„După ce au fost obținute informațiile de la Camera de licențiere, de la Ministerul Mediului, de la Ministerul Transportului, a fost făcută o cerere de chemare în judecată. În judecată ne-am adresat eu și soția mea, unde în calitate de pârâți au fost atrași Guvernul, Ministerul Mediului, Agenția pentru Resurse minerale, Inspecția Ecologică Anenii Noi, etc. La adunarea locuitorilor satului Puhăceni, care a avut loc pe 2 octombrie 2016, am fost invitat de președintele grupului de lucru, pentru a explica cetățenilor în ce constă litigiul. M-am prezentat, am explicat. O parte din cetățeni a spus că vor să intervină în proces. Am explicat că trebuie să fie depusă o cerere”, adăugat judecătorul.

Referindu-se la cazul magistratului, avocatul Viorica Grecu a explicat că „legea cu privire la statul judecătorului prevede foarte clar ceea ce este interzis unui magistrat. Este menționat că este interzis să ofere consultații în probleme litigioase, probleme care se află în procedură la alți judecători, dar nu este interzis în ceea ce-l privește personal, cum este în cazul dat, când judecătorul are dreptul să fie reclamant în instanța de judecată. El este în drept, la fel ca și oricare cetățean, să-și apere proprietățile, interesele sale. Este clar că nu a fost vorba despre consultații în sensul în care îi este interzis judecătorului. Nu există niciun judecător care să nu fie întrebat despre o anumită temă de rudele sale, cu atât mai mult dacă te privește problema. Nu văd încadrabilă situația în fapt pe care am auzit-o în cauza domnului Balan. Aici este o situație care îl privește personal pe domnul Balan”.

„Vreau să observăm de ce sunt dați afară judecătorii. Și în cauza doamnei Manole, acum și în cauza domnului Balan sunt asemănări, sunt premise asemănătoare. Punctul de pornire este faptul că ambii judecători sunt vocali, care au criticat sistemul judecătoresc la Adunările generale ale judecătorilor, în presă, în public. Au vorbit despre reforme, au deveni incomozi, au deranjat confortul celor de sus prin criticile la adresa modificărilor care se fac în sistemul judecătoresc, neajunsurilor din CSM”, a mai spus apărătorul.

Fostul procuror Pavel Midrigan, prezent în platoul Jurnal TV, a declarat că „este un motiv inventat, pentru a scăpa de un judecător care ridică problemele existente de mult în societate. Sistemul judecătoresc este închis, nu are nicio răspundere față de societate. Sistemul judecătoresc este delicat, magistrații sunt numiți pe viață, nu duc nicio răspundere față de societate”.

Totodată, apărătoarea a menționat că prin asemenea cazuri se introduce frica în judecători: „este problema tuturor. Un judecător care are frică de a nu fi atras la răspundere pentru o hotărâre îl afectează pe cetățean. Acum sinonimul curajului a devenit să aplici legea corect”.

În context, judecătorul Gheorghe Balan a mai spus că „sistemul judecătoresc a nimerit sub capacul politicului. Încercările mele, dar și cele ale doamnei Manole, de a ne împotrivi, de a scoate la lumină modalitățile de influență a judecătorilor s-au soldat cu ceea ce s-a soldat”.

Precizăm că magistratul Gheorghe Balan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, cunoscut pentru criticile sale la adresa sistemului, riscă să fie demis din funcție. Propunerea a fost făcută în cadrul Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii.

Decizia a fost luată în urma examinării unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate, precum și a unei plângeri semnate de primarul și câțiva consilieri din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: