image
Sursa foto: observator.tv

Doi tineri din RM au nimerit într-un cumplit accident în România: Salvatorii, nevoiți să taie mașina ca să-i scoată // VIDEO

Un accident cumplit a avut loc noaptea trecută în Bistriţa, pe DN17, la Josenii Bârgăului. O maşină a fost distrusă în totalitate, după ce şoferul a făcut o depăşire inconştientă şi a acroşat maşina care se afla în faţa lui, scrie presa română.

În accident au fost implicate două autoturisme - una în care se aflau mai mulți moldoveni și o mașină înmatriculată în Bistriţa-Năsăud.

Ambele autoturisme circulau pe direcția Bistrița - Valea Bârgăului. Maşina în care se aflau moldovenii a intrat într-o depășire riscantă. Ajuns pe contrasens, şoferul Mercedesului şi-a dat seama că nu are timp să depăşească şi a încercat să reintre pe banda lui, însă tocmai atunci maşina din faţă a virat stânga.

În urma impactului devastator, Mercedesul a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului, iar două persoane au rămas încarcerate, una sub bord, iar alta nu a putut să deschidă ușa din cauza șanțului.

„Noi am venit din jos cu asta, am semnalizat să ne băgăm pe strada asta, el a venit în spatele nostru, ne-a depăşit pe partea astalaltă, ne-o pălit şi o zburat în şanţ”, a declarat unul dintre pasagerii maşinii înmatriculate în Bistriţa-Năsăud.

La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de salvare, iar pompierii s-au chinuit zeci de minute să îi scoată din maşină pe cei doi răniţi.

„Victimele au fost extrase de către echipajul de descarcerare și predate echipajelor medicale, conștiente, cooperante”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Cristina Răcilă.

Imediat după ce au fost descarceraţi, cei doi tineri au fost transportaţi de urgenţă la spital.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face responsabil de accident.

>

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: