image
Sursa foto: Profimedia

Donnarumma a dat verdictul pentru faza controversată care a dus-o pe Italia la EURO

Italia a remizat cu Ucraina, scor 0-0, în preliminariile pentru EURO 2024, astfel că Squadra Azzurra și-a asigurat biletul către turneul final.

Fiind o partidă decisivă pentru calificare, meciul a fost unul foarte echilibrat, însă Ucraina ar fi putut primi un penalty în minutele de prelungire ale partidei, după o imprudență a lui Cristante în fața lui Mudryk.

În minutele de prelungire ale meciului, Mykhailo Mudryk a primit o pasă în careu, iar Bryan Cristante a avut o intervenție întârziată și l-a lovit clar peste picioare pe fotbalistul lui Chelsea. Arbitrul partidei, Gil Manzano, a lăsat jocul să continue, iar cei de la VAR nu au intervenit și nu l-au chemat la monitor să revadă faza.

Aflat la interviul de după meci, portarul și căpitanul Italiei, Gianluigi Donnarumma a fost întrebat cu privire la faza controversată, iar acesta a fost cât se poate de sincer.

”De acolo de pe teren nu am înțeles foarte bine faza, sunt și astfel de situații pe gazon. Apoi, după ce am revăzut momentul, s-ar fi putut acorda penalty, după părerea mea.

Dar să zicem că merge și așa, e bine cum s-a întâmplat. Acum nu ne mai gândim la asta, ne gândim doar la cum să ne bucurăm și să celebrăm acest egal obținut în fața unei echipe mari”, a declarat Gianluigi Donnaruma la finalul meciului.

Contactat în privat pe Instagram de către o publicație sportivă, Mudryk a fost întrebat dacă a fost penalty la faza cu pricina, iar răspunsul a fost pozitiv, conform presei ucrainene.

Selecționerul a afirmat același lucru, la conferința de presă: "Și eu cred că a fost penalty clar, dar există VAR pentru asta. Din punctul meu de vedere, a fost 11 metri. Dar nu noi decidem".

Iar microbiștii de pretutindeni au răbufnit și ei, pe rețelele sociale: "E o decizie groaznică. Ucraina a fost lucrată de VAR", "VAR-ul trebuie scos. Ridicol" și "E corupție la cel mai înalt nivel", au fost câteva dintre comentarii, potrivit presei britanice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: