image
Sursa foto: Bloomberg

Facebook, DECIZIE RADICALĂ în legătură cu atacul din Noua Zeelandă; Anunţul făcut de conducerea companiei

Facebook Inc. a anunţat, sâmbătă seara târziu, pe Twitter, că a eliminat 1,5 milioane de videoclipuri, la nivel mondial, care au legătură cu atacul de la moscheea din Noua Zeelandă, în primele 24 de ore de la atac, transmite Mediafax.

„În primele 24 de ore, am eliminat 1,5 milioane de videoclipuri ale atacului, la nivel global, dintre care peste 1,2 milioane au fost blocate la încărcare ...”, au scris reprezentanţii Facebook, într-un tweet, sâmbăta târziu.

Compania a mai precizat că a eliminat inclusiv toate versiunile editate ale videoclipurilor, din respect pentru persoanele afectate de aceste filmări şi ca urmare a preocupărilor exprimate de autorităţile locale.

Numărul de morţi după atacul de vineri de la cele două moschei din Noua Zeelandă a crescut la 50 de persoane.

Atacatorul a transmis live atacurile pe Facebook, timp de 17 minute, folosind o aplicaţie destinată fanilor de sporturi extreme, iar copiile au fost distribuite de utilizatorii reţelei sociale încă multe ore după atac.

Prim-ministrul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a declarat că doreşte să discute cu Facebook despre feature-ul de live streaming al reţelei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: