image
Sursa foto: jurnal.md

Drama fetiţei fără copilărie

În preajma Sfintelor sărbători de Paşte, postul nostru de televiziune a lansat tradiţionala campanie „Dăruieşte lumină, învie speranţa”! Povestea fetiței fără copilărie, care a rămas paralizată, nu i-a lăsat indiferenți pe oamenii cu sufletul mare. Micuța de un an are nevoie de trei transplanturi de celulele stem, pentru care s-au strâns din donații 2500 de euro. Însă, până la operația programată la o clinică din străinătate au rămas zile numărate, iar banii acumulați nu sunt suficienți.

Otilia s-a născut perfect sănătoasă. La vârsta de un an însă viaţa ei a luat o întorsătură tragică. După o meningoencefalită gravă Otilia a rămas paralizată. Periodic, însă, părinţii fac investigaţii complexe pentru a monitoriza starea de sănătate.

Încă nu are 5 ani împliniţi, însă a suferit deja 3 transplanturi de celule stem. Otilia a stat mai mult prin spitale, decât în familie. Şansa copilei se află la o clinică specializată din Turcia, unde medicii susţin că paralizia cerebrală este inclusă în lista bolilor severe care se tratează acum cu celule stem.

Familia Pînzaru o duce foarte greu. Mama este în concediu de maternitate cu al patrulea copil. Tatăl este asistentul personal al Otiliei iar venitul lunar al familiei nu depăşeşte suma de 3 mii de lei.

Acum un an părinţii au decis să publice povestea Otiliei. Cu ajutorul unor oameni cu suflet mare au acumulat suma de 35 de mii de euro şi au mers la o clinică specializată din Turcia. În luna ianuarie a acestui an, micuţa a suportat primul transplant de celule stem.

Următoarea procedură de transplant este programată pentru data de 26 aprilie. Familia Pînzaru trebuie să adune până atunci suma necesară pentru tratament.

Familia Pînzaru aşteaptă o minune în fiecare zi și speră că viaţa copilei va fi salvată. Micuța Otilia are nevoie de încă 3 transplanturi de celule stem, care se realizează doar peste hotare. Pentru început este nevoie de 10 mii de euro. Toţi cei care sunt dispuşi să întindă o mână de ajutor, pot face o donaţie prin intermediul datelor bancare afişate pe ecran. Împreună putem dărui lumină şi învia o speranţă!

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: