image
Sursa foto: Getty Images

Clauza de reziliere a lui Ronaldo a scăzut de la un miliard de euro la 120 de milioane

Cristiano Ronaldo are şanse mari să se despartă de Real Madrid. OK Diario a anunţat că, la începutul acestui an, clauza de reziliere a starului portughez a scăzut de la un miliard de euro la numai 120 de milioane de euro. Iniţial, cele două părţi ajunseseră la varianta 400 de milioane de euro.

Acest pact între cele două părţi va duce, cel mai probabil la plecarea atacantului de 33 de ani de pe Bernabeu. Totuşi, există o clauză în contract care le împiedică pe Barcelona, restul echipelor din La Liga şi PSG să aibă acces la această sumă.

Astfel, o întoarcere pe Old Trafford ar fi fără îndoială ceva special pentru Ronaldo, care ar putea lucra din nou cu Jose Mourinho. Sub conducerea conaționalului său, Ronaldo a jucat la Real 164 de meciuri, timp în care a marcat 168 de goluri și a oferit 49 de pase decisive.

Maria Dolores dos Santos Aveiro, mama lui Cristiano, a declarat de curând că și-ar dori ca fiul ei să revină la Manchester United, dar n-ar fi deranjată nici o nouă aventură, de această dată în capitala Franței.

Există probabilitatea ca nemulţumirea lui Cristiano să pornească de la bani! Florentino Perez nu este dispus însă să-i ofere lui Ronaldo un contract pe măsura cerințelor, astfel că în acest moment o despărțire este inevitabilă, a susţinut sport.es, cu o săptămână în urmă.

În acest moment, Ronaldo câștigă 21 de milioane de euro pe an net, iar CR7 a cerut 45 de milioane de euro. Florentino Perez nu a vrut să îi ofere mai mult de 35 de milioane de euro cu tot cu bonusuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: