image
Sursa foto: Jurnal.md

21 de persoane aspiră la fotoliul de primar al capitalei; Care va fi ordinea candidaților în buletinul de vot

A fost stabilită ordinea în buletinul de vot pentru alegerile din 20 octombrie. Pentru funcția de primar al Chișinăului sunt gata să lupte 21 de persoane.

Primul în listă va fi Andrei Donică de la Mişcarea Profesioniştilor ”Speranţa - Nadejda”, iar ultimul - Boris Volosatîi, candidatul Partidului ”Democrația Acasă”. Ordinea ar putea fi modificată, dacă unii dintre cei care și-au înregistrat actele nu vor fi înscriși în cursă.

După Andrei Donică de la ”Speranţa – Надежда” urmează Ion Ceban, de la Partidul Socialiștilor. Teodor Cârnaț, candidat din partea Voința Poporului se va regăsi în buletinul de vot cu numărul trei, iar pe locul patru - Valeri Klimenko, de la Partidul „Șor”.

Al cincilea va fi Valeriu Munteanu, candidat al Partidului „Uniunea Salvați Basarabia”. Victor Chironda de la Mișcarea social-politică „Forța Nouă” va fi al șaselea, iar Vitali Voznoi de la Partidul Stânga Europeană - va fi cu numărul șapte.

Al optulea va fi Serghei Scripnic, candidat al Partidului Patrioții Moldovei, iar Dumitru Țâra de la Partidul Popular European din Moldova va fi al nouălea. Vitalie Marinuța de la Partidul Verde Ecologist va fi cu numărul zece în listă. Al unsprezecelea va fi candidatul independent Ruslan Codreanu.

Andei Năstase de la Blocul Politic ACUM, PAS și PPDA va fi cu numărul 12.

Acesta va fi urmat de Lilia Ranogaeț, reprezentant al Partidului Național Liberal, care va fi a 13 în buletinul de vot. Al paisprezecelea va fi Alexandru Fetescu de la Partidul Liberal Democrat din Moldova, iar al 15-lea - Dorin Chirtoacă, candidat din partea Partidului Liberal.

Ivan Diacov de la formațiunea ”Partidul nostru” va fi cu numărul 16, urmat fiind de Vladimir Cebotari, din partea Partidului Democrat, care va fi cu numărul 17.

Al 18-lea în buletinul de vot va fi Octavian Țâcu de la Partidul Unității Naționale, iar al 19-lea - Serghei Toma de la Partidul Oamenilor Muncii.

Cu numărul 20 va fi Vladimir Țurcanu de la Partidul Popular Românesc și ultimul, cu numărul 21 în buletinul de vot, va fi Boris Volosatîi, de la Partidul ”Democrația Acasă”.

Până în acest moment doar primele șapte persoane din buletinul de vot au fost înscrise oficial în cursa electorală pentru alegerile din 20 octombrie.

Citeşte mai mult despre

CEC

Noutăţile partenerilor

comentarii: