image
Sursa foto: Jurnal.md

Octavian Țâcu, la protestul din PMAN: În această piață miroase a LIBERTATE; E un început care va mătura acest regim

„În această piață miroase a libertate”, și-a început discursul istoricul și publicistul Octavian Țâcu la protestul din Piața Marii Adunări Naționale.

„Nu am avut asemenea emoții la intonarea imnului de stat de când am ridicat drapele pe marile arene sportive”, a adăugat multiplul campionul al RM la box.

Octavian Țâcu a adăugat că pe un fundal de pesimism, alimentat de evenimentele din România sau Ungaria, „aici în această piață, o mare de oameni a venit să arate că susțin democrația. Chișinăul dă Europei o lecție de democrație”, a spus Țâcu.

„Cineva a încercat să ne insufle că mămăliga nu explodează și capul plecat sabia nu-l taie. Suntem un popor care a luptat și a rezistat. Acum 100 de ani ne-am ridicat flămânzi și săraci împotriva unui partid și am ales un viitor românesc și european. E un început care va mătura toată această clasă politică care ar fi trebuit să nu mai existe după 1991”, a mai spus istoricul.

„Noi aici, în PMAN, suntem mai mulți oameni decât Plahotniuc și PD a obținut în campania electorală. Cum se numește un regim care prin șantaj și frică sperie primari. S-a ajuns a 800 de primării ale PD. Ce așteptăm? Să se instaureze un singur partid? Sau mergem să le spunem că nu acceptăm să trăim în dictatură și vrem libertate”, a fost îndemnul lui Octavian Țâcu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: