image
Sursa foto: mediafax.ro

Pasageri clandestini, reţinuţi după ce au încercat să preia controlul unei nave în largul Marii Britanii

Patru pasageri clandestini au fost reţinuţi de forţele de securitate britanice după ce aceştia au ameninţat echipajul unui cargobot italian şi au încercat să preia controlul navei în zona estuarului Tamisiei, informează cotidianul The New York Times.

Poliţia britanică a transmis că a fost alertată vineri seară în legătură cu acest incident şi după câteva ore, în urma unei operaţiuni a forţelor de securitate, controlul asupra navei a fost recăpătat, iar cei patru pasageri clandestini au fost reţinuţi.

Autorităţile au precizat că nicio persoană nu a fost rănită în cursul operaţiunii.

Un reprezentat al companiei Grimaldi Lines, care operează nava, a transmis că pasagerii clandestini au ameninţat echipajul cargobotului.

Postul Sky News a relatat că se crede că pasagerii clandestini s-au urcat la bordul navei în Nigeria şi au cerut să fie transportaţi în Marea Britanie, ameninţând echipajul cu bare de fier.

BBC News a transmis că echipajul s-a baricadat pe puntea de comandă a navei.

Poliţia din comitatul Essex a transmis că nu există indicii care să sugereze că incidentul ar fi fost unul de piraterie ori de natură teroristă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: