Din fiecare unghi, El Helicoide pare altceva: un Babel futurist, o navă spațială scapată din fantezia arhitectului vizionar Lebbeus Woods. Domul uriaș în formă elicoidală se înalță pe un deal în capitala Caracas, între Roca Tapeya și parohiile San Pedro și San Augustin. Sutele de ferestre dispuse de jur împrejurul etajelor, scânteind orbitor vara peste coșmeliile din cărămidă arsă și peste blocurile presărate pe pantele dealului, adăpostesc sediul SEBIN (serviciul național bolivarian de informații), scrie Digi24.

Și tot aici se află și beciurile torționarilor. Un castel al fricii în care criminalii sunt amestecați cu deținuții politici.

Marcos Perez Jimenez

Dar prima viață a lui El Helicoide a fost cu totul alta. În anii 1950, cu sume importante strânse în vistierie din exploatarea zăcămintelor de petrol, generalul Marcos Perez Jimenez, președintele Venezuelei între 1950-1958, a pornit un program accelerat de modernizare a țării. Venezuela devenea peste noapte un paradis al experimentalismului arhitectural. Herbert Berckhard, Graziano Gasparini, Federico Beckhoff – sunt doar câțiva dintre arhitecții din avangarda brutalismului care și-au lăsat amprenta în urbanismul Caracasului. „Totul este posibil”, aceasta era deviza orașului în privința libertății arhitecturale pusă la dispoziție de epoca Jimenez.

Lucrările de construcție au fost finalizate în 1967 sub semnătura arhitecților Pedro Neuberger, Dirk Bornhost și Jorge Romero Gutierrez. „Întrega construcție”, scria într-o carte Bornhost, „a fost concepută ca o sculptură urbană, o piesă de rezistență din punct de vedere arhitectural, adaptată subtil ritmului dealurilor din jur”. La acea vreme, factura proiectului a fost de 24 de milioane de dolari.

Inițial, El Helicoide trebuia să fie un mix de spațiu comercial și hub rezidențial, prevăzut cu 300 de buticuri, un hotel de cinci stele, un parc și o sală de spectacole. Apoi, începând cu 1984, clădirea a fost treptat „invadată” de diverse agenții ale statului. În 1992, El Helicoide a fost serios afectată în timpul tentativei de lovitură de stat a forțelor lui Hugo Chavez. Iar în 2010, domul era deja împărțit în două indentități: o parte ocupată de SEBIN – cealaltă transformată în închisoare.

Metodele de tortură

BBC a luat legătura cu doi foști gardieni care au trecut prin organigrama acestei citadele sinistre. Din rațiuni de siguranță, aceștia au hotărât să folosească în discuția cu jurnaliștii pseudonimele Victor și Manuel.

Spațiile comerciale au devenit celule. Prizonierii sunt ținuți claie peste grămadă. Bacteriile sunt la ele acasă, totul învăluit în mirosuri pestilențiale. Toalete nu există. Ochii clipesc speriați în beznă. Beznă cât e ziua de lungă. După câteva zile, mintea îți cedează.

În 2014, în timpul unor proteste antiguvernamentale, tot împotriva lui Nicolas Maduro, camioanele și autobuzele cu deținuți veneau pe bandă rulantă. Studenți, activiști, chiar și copii, luați pe sus pentru că fuseseră la locul nepotrivit, erau îmbrânciți pe holurile domului ca în halele unui abator.

Cei doi gardieni spun că, pe durata valului de arestări din 2014, prin întuneric te împiedicai de deținuți în bălți de sânge. Într-o zi, un student zăcea fără suflare cu capul vârât într-o pungă plină cu excremente umane. Fusese asfixiat. Alți prizonieri erau torturați cu șocuri electrice. Se foloseau baterii de mașină. Alții erau violați.

Victor: Am văzut oameni legați fedeleș, suspendați de balustradă, cu încheieturile răscute.

Manuel, despre șocurile electrice: Se folosea orice porțiune de corp. Brațele, testiculele, gâtul, burta.

Parlamentul venezuelan, controlat de opoziţie, a numit marţi „reprezentanţi diplomatici” (ambasadori şi însărcinaţi cu afaceri) în state care l-au recunoscut pe liderul său, Juan Guaido, drept preşedinte interimar al ţării.

Ţările respective sunt Argentina, Canada, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Honduras, Panama, Peru şi SUA, precum şi Grupul de la Lima, grup format din 12 ţări de pe continentul american. Toate acestea au decis să nu îl mai recunoască pe socialistul Nicolas Maduro ca şef al statului.

Juan Guaido, care a condus şedinţa parlamentară în cursul căreia acestei numiri au fost aprobate, a profitat de moment pentru a se adresa celor 2,3 milioane de venezueleni care, conform ONU, au părăsit ţara din 2015 din cauza gravei crize economice.

„Vă ducem lipsa. Aceştia sunt reprezentanţii voştri, care vor veghea asupra intereselor voastre, dar şi asupra întoarcerii voastre rapide în patrie", a declarat el în aplauzele deputaţilor.

Mercenari ruși la Caracas

Un alt avion ar fi decolat de la Moscova cu direcția Venezuela și ar avea la bord o gherilă de mercenari trimisă ca să lupte pentru Nicolas Maduro, trasmite The Moscow Times, care citează Reuters și Novaya Gazeta.

Un Boeing 777 operat de compania Norwind Airlines, având o capacitate de 400 de locuri, a fost parcat într-o zonă privată dintr-un aerport din Caracas, după ce a zburat dinspre Moscova.

Detaliul suspect este acela că Boeing-ul aparținând Norwind Airlines a mers în premieră pe această rută, reiese din datele existente.

Contactați de corespondentul Reuters din Caracas, atât Guvernul Venezuelei, cât și reprezentanții companiei Norwind Airlines au refuzat să comenteze prezența aeronavei pe aeroportul venezuelan.

Potrivit Novaya Gazeta, în mod obișnuit, avionul respectiv zboară între Rusia și Asia de Sud-Est. Cotidian ul subliniază, de asemenea, că Boeing-ul nu avea pasageri civili la bord.

Informația vine să completeze o altă știre, aceea ar Rusia ar fi și trimis mercenari din grupul CMP Wagner în Venezuela, pentru a-i asigura „protecție fizică” lui Nicolas Maduro. Cel puțin asta susține Evgheni Șabaev, atamanul (liderul) organizației paramilitare cazace Khovrino, cu legături la vârful Ministerului rus de Apărare.

Mercenarii ar fi aterizat la bordul a două avioane charter la Havana, capitala Cubei, de unde au luat un zbor, pe 22 ianuarie, spre Caracas.