image
Sursa foto: army.md

Transportoare Piranha pentru Armata Națională; Alte trei blindate vor sosi astăzi în Moldova

Armata Națională urmează să recepționeze alte trei transportoare blindate Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania.

Unitățile de tehnică vor sosi în Republica Moldova marți, 14 februarie, curent. Blindatele Piranha sunt recepționate în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza Aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021.

Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.

De menționat că primul lot de Piranha a ajuns în Republica Moldova în luna ianuarie curent. Donația conține în total 19 transportoare blindate „Piranha-3”. Celelalte unități de tehnică vor fi livrate pe parcursul anului curent.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: