image
Sursa foto: chisinau.md

Ajustarea itinerarului liniei autobuz nr. 16 spre Cartierul Petricani al capitalei

Autoritățile municipale examinează posibilitatea modificării itinerarului rutei de autobuz nr. 16 („Universitatea Agrară – Parcul „La Izvor”), pentru a satisface necesitățile populației din zonă.

Municipalitatea dă asigurări că va veni cu soluții concrete pentru ajustarea itinerarului rutei nr.16, astfel să se țină cont de doleanțele călătorilor și totodată, că graficul autobuzelor va fi respectat, iar intervalul de circulație, în orele de vârf, este mai mic față de programul fostei rute de troleibuz nr. 33.

Precizăm că ruta de autobuz nr. 16 leagă sectoarele Râșcani și Buiucani ale capitalei și circulă pe itinerarul fostei linii de troleibuz nr. 33, fiind lansată pe 8 februarie.

Pe traseu activează trei unități, cu 18 curse/zi și un interval de 25-30 de minute în orele de vârf.

Cele două troleibuze de pe fosta rută nr. 33, efectuau doar 12 curse zilnic, cu un interval de 50-60 de minute în orele de vârf.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: