image
Sursa foto: cna.md

Bilanţul percheziţiilor în dosarul „Lăstăraş”

Două uşi forţate, peste 500 000 de lei ridicaţi, 8 imobile ale familiei identificate, 10 automobile, arme, vile date în chirie la o bază de odihnă, acesta este bilanțul perchezițiilor din dosarul de la grădinița „Lăstăraș”.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, peste jumătate de milion de lei, în diferită valută, au fost ridicaţi de la domiciliul bănuitului – bani provenienţa cărora urmează să fie stabilită.

Ca să efectueze acţiunile de urmărire penală, ofiţerii CNA au fost nevoiţi să forţeze uşa de la intrarea în apartamentul bănuitului, deoarece acesta s-a baricadat în casă, refuzând să se conformeze cerinţelor legale, se arată într-un comunicat emis de CNA.

Intervenţia echipei speciale a CNA a fost necesară şi pentru a intra în sediul Asociaţiei „Lăstăraş” care se află în curtea grădiniţei 199. De la faţa locului, CNA a ridicat mai multe documente, contracte, înscrisuri, acte contabile etc. – toate acestea fiind relevante pentru anchetarea cazului sub toate aspectele. Amintim că ofiţerii CNA şi procurorii investighează modul în care mai mulţi părinţi, copiii cărora frecventează grădiniţa 199 Lăstăraş, au fost obligaţi să achite sume între 1200 şi 1400 de lei lunar în fondul Asociaţiei pentru diferite activităţi. În afară de aceste taxe, părinţii achitau şi pentru alte necesităţi ale grădiniţei, iar dacă refuzau erau ameninţaţi cu transferarea copiilor în grupe slab dotate sau cu exmatricularea din instituţia preşcolară.

În prezent, ofiţerii CNA urmează să analizeze probele acumulate în urma percheziţiilor şi să demonstreze dacă banii colectaţi de la părinţi în perioada anilor 2015-2017 au fost folosiţi pentru procesul de educaţie şi instruire a copiilor sau în interesul personal al familiei bănuitului.

Menţionăm că, potrivit actelor ridicate în cadrul percheziţiilor, baza de odihnă „Mesteacănul”, al cărei proprietar este bănuitul, ar fi fost cumpărată în anul 2016, iar în perioada 2016-2017, pe teritoriul zonei de agrement au fost efectuate reparaţii. Totodată, ofiţerii de urmărire penală au identificat 10 automobile de model Mercedes, Jaguar, BMW, Pontiac, Audi, Fiat, care aparţin bănuitului cu drept de proprietate, precum şi mai multe arme.

Investigaţiile în această cauză continuă. CNA solicită persoanelor care au informaţii relevante pentru cauză sau care au avut de suferit de pe urma acţiunilor bănuitului, să se adreseze la Centrul Naţional Anticorupţie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: