image
Sursa foto: cnn.com

Elon Musk a dat în judecată OpenAI și pe directorul său general Sam Altman, pentru că ar fi încălcat contractul din 2015

Elon Musk a dat în judecată OpenAI și pe directorul său general Sam Altman, printre alții, acuzându-i de încălcarea acordurilor contractuale încheiate atunci când a ajutat la fondarea producătorului de ChatGPT în 2015.

Potrivit informațiilor din proces, Sam Altman, împreună cu cofondatorul OpenAI, Greg Brockman, l-au abordat inițial pe Elon Musk pentru a face o companie open source, non-profit, care să dezvolte tehnologia inteligenței artificiale pentru „beneficiul umanității”.

Concentrarea companiei susținute de Microsoft pe căutarea profitului încalcă acest acord, au declarat avocații lui Musk în proces. OpenAI, Microsoft și Musk nu au răspuns imediat la solicitările Reuters pentru comentarii.

Musk a cofondat OpenAI în 2015, dar a renunțat la conducerea companiei în 2018, scrie Reuters, preluat de Agerpres. El conduce, de asemenea, producătorul de vehicule electrice Tesla și a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari în octombrie 2022.

ChatGPT, chatbotul de la OpenAI, a devenit aplicația software cu cea mai rapidă creștere din lume în șase luni de la lansarea sa în noiembrie 2022. De asemenea, a declanșat lansarea unor chatbots rivali de la Microsoft, Alphabet și o sumedenie de startup-uri care au profitat de acest val de interes pentru a obține finanțări de miliarde de dolari.

De la debutul său, ChatGPT a fost adoptat de companii pentru o gamă largă de sarcini, de la rezumatul documentelor la scrierea de coduri informatice, declanșând o cursă între companiile Big Tech pentru a-și lansa propriile oferte bazate pe inteligența artificială generativă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: