image
Sursa foto: Getty Images

Indiciile care dau de gol revenirea lui Guardiola la Barcelona: Ce au spus președintele catalanilor și tatăl antrenorului

Aventura lui Josep Guardiola la Manchester City pare să fie aproape de final. Antrenorul "cetățenilor" ar putea reveni la "prima dragoste", Barcelona. O spune chiar președintele catalanilor, chiar dacă indirect.

"Nu depinde de mine. A fost Pep cel care a decis să plece, dar ușa va rămâne mereu deschisă pentru el la Barca", a spus Josep Maria Bartomeu, cu oarecare regret, potrivit La Repubblica.

În ultima vreme s-a discutat mult despre viitorul actualului antrenor Ernesto Valverde, iar unele voci din Spania susțin că acesta va fi ultimul său sezon pe banca Barcelonei, cu toate că acordul său e scadent în iunie 2021.

Despre soarta lui Guardiola la Manchester City s-a vorbit că acesta ar putea fi ultimul său sezon pe banca "cetățenilor", așa că lucrurile se leagă. De altfel, singurul trofeu pe care Guardiola și-l dorește, dar și clubul, este Champions League, ceea ce încă nu a reușit pe banca britanicilor.

În plus, președintele Josep Maria Bartomeu "s-a scăpat" oarecum atunci când a fost întrebat despre Ernesto Valverde și a dezvăluit cum poate pleca acesta de la Barca.

"Are contract (n.r. Ernesto Valverde) până în 2021, dar în primăvara anului viitor există opţiunea clubului sau a lui să nu continuăm. O clauză de reziliere", a declarat Bartomeu pentru Radio Catalunya.

Un alt indiciu al destinației lui Pep, care a apărut în urmă cu câteva zile, este chiar declarația tatălui său. Valenti Guardiola a spus că, dacă ar fi ca fiul său să revină în Catalunya, singurul club unde "ar putea să se întoarcă" ar fi Barcelona.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: