image
Sursa foto: agora.md

În RM, șase din zece femei suportă violență în familie; Program special pentru combaterea fenomenului, elaborat de experți

Șase din zece femei suportă violență în familie și pentru a combate acest fenomen, experții au elaborat un program special. Autoritățile de la Chișinău vor să dezvolte, cu sprijinul Uniunii Europene, dar și UN Women mai multe servicii specializate pentru victimele violenței în familie. „Femeile au nevoie de sprijinul nostru”, spun reprezentanții Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

VIORICA ȚÂMBALARI, director ANPCV: "Într-adevăr, femeile au nevoie de sprijinul nostru, de servicii calitative. Echipele multidisciplinare când intervin la aceste cazuri, trebuie să lucreze împreună, consolidat, pentru un rezultat bun, ca femeile din aceste localități să simtă această protecție din partea noastră."

Potrivit proiectului, zeci de asistenți sociali vor fi instruiți cum să acționează atunci, când persoana agresată are nevoie de ajutor, dar și cum să îndepărteze agresorul de spațiul în care se află victima.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "Atunci când copii, femeile, vârstnicii sau persoanele cu dizabilități se află în situații de risc de violență, să putem interveni pentru a preveni aceste situații.Am văzut inclusiv ultimele cazuri care au fost discutate în opinia publică, de asta denotă că noi avem nevoie de a fortifica sistemul."

Situația femeilor din Republica Moldova este alarmantă, însă Uniunea Europeană împreună cu UN Women vor sprijini deschiderea a câtor mai multe servicii specializate pentru victimele violenței în familie, spune ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău: "În ultimii ani, Uniunea Europeană în cooperare cu UN Women a oferit sprijin pentru crearea primului serviciu specializat pentru victimele violenței sexuale din Ungheni."

DOMINIKA STOJANOSKA, reprezentanta UN Women în Moldova: "Situația este alarmantă. Noi toți avem responsabilitatea colectivă să facem schimbări importante radicale, ca aceste cifre pe care le auzim astăzi să fie reduse prin efort semnificativ prin sprijinirea agenției."

Începând cu data de 1 mai 2022, Republica Moldova a pus în aplicare Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, denumită și Convenția de la Istanbul.

Prin aceasta, Republica Moldova a devenit a 35-a țară membru al Consiliului Europei, care a ratificat această Convenție. La sfârșitul lunii ianuarie curent, un centru regional pentru protecția femeilor, care au fost victime ale violenței în familie, a fost creat la Ungheni, care poate primi anual peste 150 de persoane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: