image
Sursa foto: Twitter

Irlanda: Camera inferioară a Parlamentului a aprobat legea privind liberalizarea avortului

Camera inferioară a Parlamentului irlandez – Dail Eireann – a aprobat legea avortului, ţara pregătindu-se astfel pentru furnizarea serviciilor în acest sens la începutul lui ianuarie 2019, scrie Politico.

Legea, care va permite femeilor să facă avort în primele 12 săptămâni ale sarcinii, a trecut cu 90 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi 12 abţineri. Noua lege va permite avorturile şi mai târziu în sarcină, dacă este pusă în pericol viaţa femeii sau dacă fătul riscă să moară, scrie News.ro.

Un amendament care ar fi forţat femeile să îşi anunţe părinţii de decizia de face avort a fost respins.

Una dintre cele mai aprigi dezbateri privind legea este în legătură cu obligativitatea medicilor care nu doresc să efectueze o astfel de procedură să trimită pacienţii la alţi medici care sunt dispuşi să o facă. Un amendament care ar fi anulat acest aspect a fost respins, de asemenea.

Noua lege urmează să fie aprobată de Senat, înainte să se întoarcă la Dail. În mai, 66,4% dintre votanţi au susţinut anularea interdicţiei privind avorturile, într-un referendum.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: