image
Sursa foto: teslarati.com

Tesla va deschide cel mai mare centru de vânzări şi service al său din China, la Shanghai

Tesla a semnat un contract de închiriere cu Shanghai Waigaoqiao Free Trade Zone Group, pentru a deschide la Shanghai cel mai mare centru de vânzări şi service al său din China, a declarat compania deţinută de guvernul chinez, transmite Reuters.

Magazinul Tesla, cu o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, se va deschide la jumătatea anului 2024 în parcul Xin, în curs de dezvoltare în cartierul Pudong din Shanghai, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă, pe contul oficial de pe Wechat al companiei chineze, scrie News.ro.

Tesla nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Compania, cel mai mare producător de maşini electrice din lume, are aproape 300 de magazine în toată China.

Reuters a relatat anul trecut că Tesla are în vedere închiderea unor showroomuri din malluri strălucitoare din oraşe precum Beijing.

De asemenea, compania intenţionează să pună mai mult accent pe magazinele din locaţii suburbane mai puţin costisitoare, care pot oferi şi servicii de reparaţii, pe măsură ce compania lucrează pentru a îndeplini obiectivul directorului executiv Elon Musk de a îmbunătăţi serviciile pentru clienţi, se arată în articolul Reuters.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: