Ambrozia este o plantă care creşte pe marginea drumului, terenurile lăsate pârloagă, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de florea-soarelui, şi este extrem de periuloasă pentru oameni.

În perioada august-septembrie polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic.

O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

La depistarea buruienii este necesară suprimarea/eradicarea nemijlocită a plantei, prin:

- smulgerea din rădăcină sau tăierea repetată, cel puţin de trei ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;

- eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat – praşila manuală, tăiat – cosit manual sau mecanic;

Ambrozia poate fi controlată cu succes folosind şi erbicide;

- Pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluţie ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitându-se astfel apariţia polenului răspunzător de alergii;

- Substanţele la care este sensibilă această buruiană sunt preparatele pe bază de imazamox sau florocloridon, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.