image
Sursa foto: jurnal.md

La Chișinău a fost lansată Platforma de Parteneriat Agroalimentar pentru a accelera reformele în domeniu

La Chișinău a fost lansată Platforma de Parteneriat Agroalimentar, care are drept scop accelerarea reformelor în domeniu cu implicarea experților din Uniunea Europeană. Evenimentul a culminat cu semnarea unei declarații comune, prin care autoritățile de la Chișinău ar putea primi sprijin tehnic în procesul de armonizare a legislației. ”Ne dorim să contribuim la integrarea Republicii Moldova în parteneriatul vest balcanic”, a declarat ministrul german al Agriculturii.

„Noi avem un parteneriat care va derula imediat. Prin intermediul Platformei de Parteneriat Agroalimentar vom putea oferi sprijin Republicii Moldova pe calea integrării. Al doilea scop este dezvoltarea sectorului zootehnic, pe care îl putem susține”, afirmă Cem Ozdemir, ministrul Alimentelor și Agriculturii, Germania.

Țările semnatare, Germania, Estonia, Lituania, România, Austria, Letonia, Italia, Polonia, Țările de Jos și Ungaria, s-au angajat să ofere Ministerului Agriculturii al Republicii Moldova sprijin tehnic în procesul de armonizare a legislației, dar și în alte aspecte care vor ajuta sectorul agroalimentar să fie cât mai rapid integrat în comunitatea europeană.

„Obiectivul 2030 - Republica Moldova, țară membră a Uniunii Europene - este un obiectiv extrem de realist atunci când noi toți împreună, ca și idee națională, ne vom implica în procesul de muncă”, a declarat Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

„Este un acord important”, afirmă Sorin Moise, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România. „Dacă aderarea se face corect, îi va fi foarte ușor Moldovei să acceseze fonduri europene și le va fi ușor fermierilor din Republica Moldova să aibă acces la acești bani europeni”, a punctat Moise.

Oficialii, ambasadorii și experții se vor afla la Chișinău și mâine, 7 octombrie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: