image
Sursa foto: bzi.ro

Când se va da votul decisiv pentru Kovesi; Președintele Comisiei LIBE a făcut anunțul

Președintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, a anunțat că în data de 7 martie se va da votul decisiv pentru negociatorul șef al Parlamentului European.

Acesta se va întâlni, ulterior, cu reprezentanții Consiliului European și vor negocia pentru a decide cine va fi noul procuror-șef european. Decizia se va lua între Codruța Kovesi, susținută de Parlamentul European, și Jean-Francois Bohnert, susținut de Consiliul European.

„Ca să explic foarte clar, eu sunt responsabil să-i scriu o scrisoare președintelui PE. Am făcut acest lucru. După ce am primit cifrele votului, i-am scris președintelui, l-am informat despre procedură și de acum el decide cum vor decurge lucrurile în continuare. Este un post foarte important și de aceea va fi o negociere simplă, nu complicată ca în alte cazuri. Este o astfel de negociere de data aceasta. Este o discuție simplă, o discuție care va avea loc într-o încăpere a Parlamentului European. Președintele PE va decide cine este negociatorul nostru, decizia va fi luată pe 7 martie. Se va spune că acesta este negociatorul și apoi se vor întâlni cu cei din Consiliul UE. Eu sper ca negocierea să fie în câteva zile, pentru că mai avem câteva luni până la finalul mandatului actualului Parlament. Vrem să facem ceva bine și să o facem rapid”, a spus Claude Moraes.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: