image
Sursa foto: jurnal.md

Candu, Gurin și Platon, audiați săptămâna viitoare la comisia de anchetă; Slusari: Nu ne ducem în concediu

Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, ex-procurorul general Corneliu Gurin și Veaceslav Platon ar putea fi audiați săptămâna viitoare la comisia de anchetă privind investigarea furtului miliardului.

„Comisia de anchetă a decis că marți va audia pe Adrian Candu și Corneliu Gurin. Dacă reușim procedural, joi planificăm audierea lui Veaceaslav Platon. În concediu nu ne ducem”, a anunțat președintele comisiei de anchetă, Alexandru Slusari.

Precizăm că, după audierile de până acum, comisia de anchetă privind jaful miliardului a cerut Procuraturii Generale să deschidă dosar penal pe numele fostului premier Iurie Leancă pentru acțiunile și inacțiunile sale privind procesul de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii.

Parlamentul a constituit, pe 10 iunie, Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare.

Comisia are la dispoziție un termen de trei luni, timp în care vor fi audiate părțile și persoanele implicate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: